Abracadabra, cine ești?

Pentru a cunoaște realitatea un lider trebuie să dețină și arta disimulării – o armă de temut, dar eficientă în cele mai multe situații.

Într-un articol precedent, „După toate regulile artei ”, v-am povestit despre tânărul prinț Hamlet, care, dorind să răzbune moartea tatălui său, a luat ciudata hotărâre de a se preface pe de-a-ntregul zănatic. Cu o pricepere de inegalat, Hamlet și-a jucat rolul impecabil, făcându-i pe toți oamenii de la curte, și mai ales pe regele Claudius, unchiul său, pe care îl bănuia de uciderea tatălui său, să creadă că adevărata pricină a smintelii sale era dragostea față de iubita lui, Ofelia.

Complet absorbit de vorbele stafiei tatălui său care îi povestise cu lux de amănunte cum a fost săvârșit omorul, și mânat de instinctul pe care îl au numai oamenii dornici de răzbunare, Hamlet a inițiat o schimbare imediată de atitudine adoptând un comportament intimidant pentru absolut toată lumea, cu excepția prietenului său cel mai bun, Horațio. Și, fiind o fire creativă și întreprinzătoare, a reușit nu numai să stârnească atenția, dar chiar să provoace neliniștea întregii curți împărătești.

Moralistul francez François de la Rochefoucauld făcea o precizare prin care sublinia un mare adevăr: „Arta cea mai înaltă a unui om iscusit este aceea de a ști să-și ascundă iscusința ”.

Hamlet nu ar fi putut să dovedească vinovăția unchiului său Claudius, dacă nu ar fi adoptat o strategie foarte bună, deși riscantă din multe puncte de vedere. Căci numai prin subtilitate își putea învinge dușmanul. Foarte dibaci și isteț, el a pregătit totul cu o grijă deosebită, găsind o modalitate inteligentă și eficientă de a-și ascunde vulnerabilitățile. Și, luându-și acea mască falsă de om nebun, și jucându-și rolul cu abilitatea unui actor de excepție, a reușit să alunge orice bănuială.

Suprema capacitate de a ține sub control mințile oamenilor constă în a cunoaște foarte bine psihologia umană. Masca pe care a adoptat-o Hamlet l-a ajutat să-și pună în practică scopul fără să trezească vreo suspiciune. Dar a trebuit să-și intre în rol atât fizic cât și mental, făcând astfel să dispară urmele cele mai vizibile ale adevăratului său chip, ale adevăratelor sale intenții care însoțeau în mod firesc pregătirile lui pentru deconspirarea ucigașului tatălui său.

Concepția despre sinele tău poate fi reprezentată într-o situație de conflict cu intențiile pe care le ai în vedere, într-o tentativă de a prelua controlul asupra unei situații periculoase sau incerte?

O mască a aparențelor. Să-ți pui o mască cu ajutorul căreia să surprinzi tainele dușmanului tău, să-i câștigi încrederea și să nu rămână decât să ți-o scoți pentru a-l duce la pieire. Iată pe scurt planul de răzbunare al lui Hamlet. Operând sub această mască a aparențelor, comportându-se așa cum i-a dictat rolul – prin gesturi și atitudini, mințind cu trupul, așa cum alții mint din gură, îmbinând adevărul cu falsul – în limita verosimilului, el a mânuit cu dibăcie și încredere arta prefăcătoriei.

Niciodată nu ești mai bine deghizat, mai capabil să distorsionezi realitatea și să abați atenția oamenilor decât atunci când te ascunzi sub o nouă înfățișare. Sub masca sa, a omului slab și învins, fără caracter, a omului nepregătit pentru viața de conducător, se ascundea însă o fire dură, neclintită, necruțătoare cu dușmanii ei. Poate că asta a fost cauza pentru care Hamlet a reușit să se impună atât de puternic în fața tuturor. Totul a depins de modul în care s-a comportat - în așa fel încât să arate că realitatea pe care o trăia el era complet diferită de a celorlalți.

Sinele pe care vrei să-l proiectezi lumii, pentru a recupera raporturile de cauzalitate dintre faptă și răsplată implicate într-un moment care îți este favorabil în planul relațiilor cu caracter interpersonal, într-o abundență de curbe liniare, acompaniate și intersectate de alunecări și incertitudini, este o inversare a moralei și a trăsăturilor tale, nu ceea ce văd alții atunci când se uită la tine.

Acest sine obligă la sentimente false care te fac să te simți mai bine, dar te vor minți pentru a-și satisface propria dorință, pentru a te vedea doborât. După cum bine știi, Hamlet ajunge la un pas de nebunie, simulând nebunia și întruchipând negarea rațiunii.

Poți să devii o reflectare a adevărului prin intermediul intențiilor pe care le ai în modul de abordare a unei realități care se refuză comprehensiunii umane?

Lui Hamlet i-a stat în putere să-și aleagă și piesa și rolul. Marea lui contribuție a constat în aceea că el a formulat și scenariul, jucând și în rolul principal. Piesa pe care a creat-o trebuia să instruiască, să miște și să delecteze publicul, ceea ce s-a și întâmplat. Însă pentru ca piesa să fie bine individualizată și să se transforme într-un succes deplin, trebuia avută în vedere permanent verosimilitatea întâmplărilor prezentate. Cu alte cuvinte, totul trebuia să pară cât mai real, cât mai natural.

Adevărul în cazul lui nu a fost decât o prefăcută servitudine, de care s-a folosit pentru a-i supune pe alții. Stârnind sentimente de milă și compasiune prin jocul său teatral, el a întipărit puternic în mintea spectatorilor realitatea dorită de el, spre delectarea și folosul său. Falsul comportament pe care l-a adoptat l-a ajutat să-și atingă scopul propus. Distorsionarea realității a fost maniera lui de a obține rezultate.

O realitate care se refuză comprehensiunii umane este un catalizator al potențialului de acțiune la nivel de faptă, gând și simțire care se manifestă prin asocierea unei stări depresive.

Reconstrucția categorială a unei astfel de realități se sancționează printr-o cădere în abisul unei dorințe neîndeplinite în totalitate care pricinuiește moartea spirituală lentă, adică separarea de Dumnezeu și trecerea într-o stare de iraționalitate a păcatului.

Abracadabra, cine ești? reprezintă misterul pe care trebuie să-l dezlegi atunci când te transformi în altcineva, într-un individ care pare că nu are nici o legătură cu cel de dinainte.

Liderii, la fel ca majoritatea oamenilor, adoptă atitudini și comportamente adecvate situațiilor obișnuite. Dar în situații neobișnuite, atunci când instinctul le arată că ceva nu este așa cum pare, cei mai isteți caută să cunoască realitatea pură adoptând o mască îndărătul căreia însă, vigilența stă trează și capacitatea de analiză este mai adâncă ca oricând.

Mă refer aici la situațiile când un lider simte că i se pun bețe în roate, că este sabotat fie din interiorul echipei, fie din exteriorul ei. În consecință, pentru a cunoaște realitatea, un lider trebuie să dețină și arta disimulării – o armă de temut, dar eficientă în cele mai multe situații.