Apriga îmbrăţişare a diavolului

On August 31, 2010, in Leadership de durata, by Neculai Fantanaru

Măreşte puterea leadershipului tău fără să devii prizonierul propriilor tale patimi.

Qin Shi Huang Di a fost un strateg strălucit. A cucerit toată China, care îi poartă şi azi numele. Dar cum a ajuns el cel mai puternic şi mai de temut om din lume la acea vreme? Nimic mai simplu: ţinând omenirea "în şah". Şi, de asemenea, ghidându-se mereu după principiul: “Scopul scuză mijloacele”.

Imperiul său trebuia să fie etern. A învins regat după regat prin forţa armelor. Toţi prizonierii erau executaţi. Nu admitea să i se discute ordinele. Totul, chiar şi interesele celor ce-l sprijineau, trebuiau să fie subordonate intereselor sale. Obsedat de ideea de a-şi atinge cu orice preţ scopurile, a procedat întotdeauna fără milă şi necruţător.

Pentru un om care are pasiunea puterii şi a gloriei, dar mai ales a puterii, viaţa celorlalţi nu are niciun preţ. Temându-se de ce gândesc oamenii în privinţa acţiunilor şi deciziilor sale ticăloase şi inumane, Qin Shi Huang Di a găsit un motiv să execute 460 de învăţaţi, o crimă care, mai presus de altele, s-a întipărit în mintea poporului. Sute de mii de oameni au trecut prin cele mai grele chinuri ca să-i construiască împăratului un mausoleu uriaş, un palat subteran păzit de o armată de teracotă, şi un zid imens menit să confere apărare regatului său.

O vrăjitorie telepatică

Cu siguranţă, cel mai bun prieten al diavolului este omul, pe care numai dacă reuşeşte să-l câştige de partea sa îşi poate atinge scopul. Dar odată ajuns sub suprema lui putere, are dreptul de viaţă şi de moarte a fiecăruia, căci diavolul nu acceptă niciodată înfrângerea. Odată ce intri în infern, odată ce ești prins în ghearele sale monstruoase, nu mai poţi face nimic – eşti prins ca într-o pânză de păianjen care se ţese tot mai mult în jurul tău, şi eşti ţinut prizonier ca într-o tranşă hipnotică.

Cine îşi închipuia că bunătatea conducea lumea, se înşela amarnic. Împăratul Qin Shi Huang Di devenise întruchiparea temerilor oamenilor. S-a manifestat în acţiunile sale cu toată puterea şi cu toată răutatea lui. Dar pe lângă faptul că a fost foarte încăpăţânat, a avut o foarte mare putere de convingere.

Era expert în mesmerism, avea acea capacitate nesănătoasă de a hipnotiza masele de oameni. A exercitat de la distanţă o influenţă telepatica răuvoitoare, a otrăvit sufletele oamenilor nevinovaţi care nu bănuiau nimic. În consecinţă mulţi s-au lăsat în seama voinţei lui superioare, aşteptând ca el să hotărască pentru ei. Mulţi au fost gata să-şi sacrifice vieţile în numele idealurilor sale înalte şi a convingerilor pe care şi le crease.

Mă întreb, ce-i trebuie unui om ca să-şi dea, cu o bucurie atât de mare, viaţa pentru conducătorul său? În primul rând, liderul trebuie să corespundă întru totul aşteptărilor sale. Iar un Don Juan al întunericului are capacitatea să sucească minţile oamenilor cu un raţionament chipurile sănătos şi  coerenţă în gândire, încât aceştia, fără să fie cuprinşi de nicio îndoială, cufundaţi într-o stare de euforie generală, să fie gata să-şi dea şi viaţa pentru el.

Aşa este, ca să mânuieşti oamenii trebuie să fii capabil să pătrunzi în interiorul lor, să le îngheţi în aşa măsură sufletele, încât să nu mai poată să discearnă corect între bine şi rău. Iar prin puterea şi arta lui, diavolul reuşeşte întotdeauna să atingă această performanţă. Atotputernicia lui psihică tulbură într-atât buna judecată a supuşilor săi, încât aceştia, devotaţi lui trup şi suflet, îşi semnează singuri condamnarea la moarte.

Diavolul îşi găseşte principalul sprijin în supuşii lui

Odată ajuns sub stăpânirea diavolului, viaţa omului atârnă de un singur fir de păr. Dar şi viitorul diavolului depinde de oameni. Căci el se foloseşte de oameni ca de un suport pe care să se poată sprijini în voie. Din pricina asta el nu poate opta pentru o totală indiferenţă faţă de ei ci, adoptând o atitudine constructivă, se asigură că îi vor îndeplini unele nevoi, şi abia apoi, când nu-i mai sunt necesari, se descotoroseşte de ei. Căci bunul mers al afacerii sale este influenţat numai de rezultate, care depind de performanţa supuşilor săi. Iar demoralizarea oamenilor, lipsa de productivitate şi proactivitate sunt factorii de risc cei mai semnificativi.

Un geniu al răului trebuie ucis sau închis într-un cufăr, sau să-l determini să accepte vitregia destinului şi să se resemneze. Dar energia extraordinară a împăratului Qin Shi Huang Di, demonica lui putere asupra sufletelor era mult prea mare. Nu existau celule sau ziduri care să-l oprească. Oamenii se puteau doar amăgi cu gândul că e muritor, şi că, într-o bună zi, vor putea scăpa din acel infern.

O fiinţă neînduplecată şi nesocotită în pasiunile sale, veşnic lipsită de măsură, stăpânită de sentimente supraîncordate, nu poate nutri sentimente pozitive puternice pentru cineva, ci egoiste sau nedrepte care în final nu-l vor conduce decât la eşec. Imperiul împăratului Qin Shi Huang Di trebuia să fie etern. Dar s-a sfârşit în haos. Iar el a murit după ce-a înghiţit o pastilă de mercur care spera să îi prelungească viaţa. Moartea a fost duşmanul de care s-a temut el o viaţă întreagă, şi pe care nu l-a putut învinge.

Concluzie: În leadership nu poţi avea succes bazându-te pe principiul “scopul scuza mijloacele” şi nu poţi să conduci având o politică tiranică, căci vei sfârşi lamentabil. A ţine la putere fără a te sinchisi de cei din jurul tău, a sacrifica totul, inclusiv oamenii, înseamnă să te îndepărtezi de noţiunea de lider (care este ales) şi să devii tiran (care se impune prin forţă), atrăgându-ţi dispreţul celor din jur care mai devreme sau mai târziu te vor înlătura de la conducere.

Măreşte puterea leadershipului tău, dar fără să devii prizonierul propriilor tale patimi.