Nu poţi să mobilizezi energiile celorlalţi oameni şi să le stârneşti o pasiune intensă pentru munca lor, dacă tu însuţi nu eşti mânat de dorinţa de a obţine rezultate din ce în ce mai bune.

Niciun artist adevărat nu poate trăi fără să creeze. O singură privire aruncată spre chipul unui om, copil sau matur,  îi poate oferi inspiraţia de care are nevoie pentru a schiţa un nou tablou. În el zace o forţă misterioasă, o putere creatoare care nu dispare în niciun moment. Fiindcă niciodată nu se mulţumeste cu puţin, cu ceea ce a realizat până în prezent, ci se străduie mereu să se perfecţioneze şi să creeze ceva inedit. Să fie mai bun, din ce în ce mai bun. Atât de bun, încât să-şi depăşească limitele. Voinţa lui de a înfăptui miracolul este atât de puternică, încât se aruncă în muncă cu multă pasiune, de fiecare dată cu o intensitate mai mare, cu acea bucurie de nedescris pe care numai oamenii însufleţiţi de dorinţa de a realiza imposibilul o cunosc.

Un adevarat artist se lasă purtat întotdeauna de torentul inimii, torentul dătător de viaţă. Din fiecare plimbare pe care o face revine cu o temă pe care se grăbeşte s-o schiţeze pe hârtie. Îl atrage frumuseţea lucrurilor în general. Sclipirile frunzelor în vânt, jocul de umbre, lumina, vibraţiile unei roţi de bicicletă neechilibrate, o picătură de rouă de pe o petală de trandafir, un colier în jurul unui gât, zborul gingaş al unui fluture, tristeţea unei statui, forma unei bănci de lemn. Evident, artistul tânjeşte după calitate şi diversitate. El notează cu o iuţeală magică toate ideile pe măsură ce apar, unele după altele, indiferent cât de asemănătoare ar fi. Dar apoi încearcă să le dea un alt sens. Un sens cu totul şi cu totul diferit, unic, de neînchipuit. Cum ar fi, de exemplu, o combinaţie între pietre şi flori. Sau între cer şi păsări. Sau între un chip omenesc şi ferocitatea unui animal sălbatic. Cuprins de frenezia creaţiei, el caută mereu să le dea lucrurilor o interpretare proprie, să exprime în fiecare tablou un mesaj. Un mesaj care să însemne de fiecare dată altceva şi care să atingă coarda sensibilă a privitorului.

Un adevărat artist continuă să se autodepăşească. El ştie că singura cale de a se ridica deasupra celorlalţi, este să continue să se perfecţioneze. Să-şi cultive şi mai mult talentul. Să capete mai multă „strălucire”, mai multă putere, mai multă încredere în capacităţile sale. De aceea nu-şi pierde niciodată îndrăzneala de a încerca lucruri noi, de a vedea lumea dintr-o altă perspectivă. Ideile apar de peste tot. Forme noi se îmbină, culori noi se întrepătrund. Descoperă noi tehnici. Misterioasa bucurie care sălăşluieşte în firea lui, de a crea, de a da o interpretare nouă şi specială ideilor sale, îi alimentează pasiunea şi îl determină să-şi forţeze limitele. Niciodată nu se opreşte din căutat. Stăpânit de acea năzuinţă lăuntrică spre ideal, ce este proprie tuturor maeştrilor, pune zilnic mâna pe penel şi pictează. Uneori fără întrerupere. Ore în şir. Pentru că inspiraţia îi apare numai muncind.

Dorinţa de autodepăşire este motorul care întreţine performanţa

Ceea ce îl face pe un lider să fie exceptional este această dorinţă imensă, precum cea a unui artist, de se autodepăşi, de a fi întotdeauna mai bun. Niciodată un lider nu va reuşi să-şi menţină poziţia dacă nu munceşte cu multă abnegaţie, dacă nu urmăreşte zi de zi să se perfecţioneze şi să se autodepăşească. Căci cel ce nu încearcă să se implice mai mult în realizarea obiectivelor carierei sale, în dezvoltarea lui personală şi profesională, cel ce nu se străduie mereu şi mereu să devină mai creativ, mai productiv, mai eficient în ceea ce face, va fi tentat să renunţe. În ziua de azi, cine vrea să obţină rezultate extraordinare pur şi simplu nu-şi poate permite să rămână la un nivel de performanţă scăzut. Iar cine vrea să conducă bine trebuie numaidecât să dovedească faptul că este un mult mai bun profesionist decât toţi aceia pe care îi conduce.

Firmele au nevoie de lideri care să fie dispuşi să treacă peste propriile limite. Prin urmare un lider, al cărui ţel este să-şi determine subalternii să obţină rezultate tot mai bune pentru ca firma să prospere, trebuie să fie mânat de dorinţa de a obţine performanţe din ce în ce mai mari. Şi, pentru că este un model pentru toţi ceilalţi, trebuie să fie cât mai bun în tot ceea ce face. În practicile pe care le utilizează, în regulile pe care le stabileşte, în deciziile pe care le ia, în alegerile pe care le face.

Cum ar putea un lider să mobilizeze energiile celorlalţi oameni şi să le stârnească o pasiune intensă pentru munca lor dacă el însuşi nu este mânat de dorinţa de a obţine rezultate din ce în ce mai bune? Cum ar putea un lider să îi îndemne, să îi provoace, să îi inspire şi să îi încurajeze pe oameni să se perfecţioneze dacă el însuşi nu este, mai întâi de toate, foarte bine pregătit şi bine pus la punct cu toate noutăţile din domeniu?

Numai prin exemplul personal, prin interesul pe care îl arată faţă de propria persoană, faţă de profesionalismul său, şi prin fidelitatea lui faţă de companie sau angajator va putea să urce mai sus în ierarhie şi să se menţină acolo. Prin urmare, un lider trebuie, în primul şi în primul rând, să se autoeduce să devină ceea ce afirmă că este: un foarte bun profesionist. Iar un bun profesionist ştie că singura cale de a obţine performanţe superioare este să încerce în permanenţă să evolueze şi să se autodepăşească.

Concluzie: Fără dorinţa de autodepăşire nu se poate obţine performanţa. Performanţa se obţine numai prin muncă, creativitate, perseverenţă şi perfecţionare continuă. Este esenţial să gândim că întotdeauna se poate şi este loc de mai mult bine, şi să acţionăm în acest sens. Automulţumirea duce la stagnare, la plafonare, ceea ce nu numai că nu este în beneficiul nimănui, ci chiar în detrimentul tuturor.