Măreția sufletească

Ca să te bucuri de prestigiul și recunoștința oamenilor nu-i de-ajuns să fii bun, trebuie să fii măreț.

În 1920, după încetarea războiului, situația prizonierilor din întreaga lume era tot mai grea, soarta lor era disperată. În țările ruinate tifosul și foametea decimau tot mai mulți oameni. Crucea Rosie Internațională nu prididea să acorde atâtea ajutoare. Numai eforturile unite ale națiunilor îi mai puteau salva.

Secretarul Ligii Națiunilor de atunci, diplomatul cu experiență Noel Baker, era ferm convins că doar un singur om era în stare să salveze situația, un om care se bucura de prestigiul și recunoștința generală pentru aptitudinile sale organizatorice, pentru energia, talentul său, dar în special pentru măreția sufletească. Cel care răspundea întru totul unor cerințe atât de înalte era nimeni altul decât eminentul explorator și om de știință Fridtforf Nansen, care era cunoscut în întreaga lume pentru curajul, cinstea, generozitatea și mărinimia sufletească de care dăduse dovadă de nenumărate ori.

- Nu ! a ripostat Nansen. În curând voi împlini 60 de ani; e timpul sa încep o viață liniștită. Misiunea pe care mi-o încredințați, îmi va lua câțiva ani. Înseamnă că în tot acest timp va trebui să-mi părăsesc lucrările științifice, să renunț la speranța unei vieți în sânul familiei... De ce să-mi închin viața unei probleme care-mi este străină, și de care alții caută să se debaraseze?

Evoluția personalității tale se sprijină pe rolul pe care ți-l asumi în armonizarea echilibrului dintre modul de a-ți împlini menirea și puterea de a-ți exprima convingerile?

Însă un om cu un suflet mare nu poate rămâne indiferent la suferințele altora. Noel Baker a insistat:

- Trebuie susținută credința oamenilor pe cale să se stingă, în marea familie a popoarelor...Liga este simbolul salvării. Trebuie întărită credința oamenilor în această organizație - instrument al păcii și înțelegerii reciproce. Omenirea în suferință își îndreaptă spre dumneavoastra privirile pline de speranță, Fridtforf Nansen.

Convins de cuvintele emfatice ale diplomatului, și însuflețit de adevărul pe care acesta l-a exprimat, Nansen a acceptat să ia cârma omenirii în mâinile sale. Dăruirea și entuziasmul lui pentru binele omenirii l-au obligat să renunțe la studiile sale marine și la liniștea sufletească pe care o visa și care i-o putea asigura familia. Încă o dată trebuia să se bată pentru salvarea oamenilor și a omenirii.

Adevărul care îți reactivează scopul existențial se reflectă în imaginea unui demers dominat de discernământ prin revelația autentică a propriei conștiințe în raport cu realitatea?

Măreția unui lider nu constă în fericirea personală, ci în fericirea pe care o împarte cu ceilalți. Nu banii, nu faima, nu puterea, ci doar faptele lui bune merită recunoștința generală. Punându-se în slujba omenirii atunci când situația era extrem de grea, atunci când nimeni nu avea curajul să-și asume responsabilitatea, atunci când, în acele clipe de deznădejde, toată lumea aștepta ajutorul, dar totul părea fără speranță, și făcând tot ce i-a stat în putință pentru a îndrepta lucrurile spre un făgaș normal, luptând cu minciuna, cu clevetirile, intrigile și nedreptățile care se repercutau asupra milioanelor de oameni nevinovați, Nansen s-a făcut vrednic de recunoștința generală.

Datorită lui Nansen și numai datorită demersurilor și insistențelor sale, s-au strâns în cele din urmă donații de la oameni de toate naționalitățile, din cele mai diferite straturi sociale, care au fost repartizate cu strictețe și dreptate populației înfometate. Niciodată în istorie apelul unui om nu a stârnit un ecou atât de puternic în inimile oamenilor. Este surprinzător, nu-i așa, cât de mult poate să facă un om a cărui mărinimie sufletească nu cunoaște margini. Ca să te bucuri de prestigiul și recunoștința oamenilor nu-i de-ajuns să fii bun, trebuie să fii măreț.

Măreția de a te dedica unei cauze drepte se transformă într-un efect de revelație în cadrul unei realități care îți cere să acționezi dincolo de propriul interes?

Coboară în adâncul inimii tale și cerceteaz-o. Îți spun cu mândrie, viitor lider, că oamenii vor avea nevoie de tine, cât timp vor trăi. Cercetează trecutul, analizează prezentul, încearcă să ghicești viitorul, caută să-ți asculți inima și vezi dacă ești sau nu capabil să-i servești cu dăruire, fără resentiment, fără zgârcenie sau șovăială pe cei ce au realmente nevoie de ajutorul tău. Doar o secundă e de-ajuns ca să schimbi îndoiala în certitudinea cea mai neclintită. Dacă inima ta nu se înviorează în fața niciunui simțământ de uniune cu ceilalți, înseamnă că nu simți nimic viu în tine; ceea ce înseamnă că nu ești "mare".

Nansen a fost un simbol al umanismului. Poți fi și tu dacă nu rămâi indiferent la soarta celorlalți oameni. Dacă, însă, ești ca unul din acei fățarnici care nu fac nimic, dar așteaptă cu nerăbdare ca lumea să-și arate recunoștința și respectul pentru el prin cele mai simandicoase reverențe. Dacă ești ca unul din acei oameni care-și fac socotelile de "mărire" fără să țină seama de principiile de solidaritate umană.

Dacă ești unul din aceia care nu prețuiesc și nu luptă să cultive valorile umane ca binele, dreptatea, altruismul, onestitatea și, în sfârșit, dacă ești unul din aceia care se culcă pe laurii unui succes nemeritat, datorat altora, nu încape îndoială că lumea va începe să-și manifeste dezaprobarea față de tine, spre adânca ta dezamăgire. Lumea nu va nutri gânduri frumoase și speranțe, ci teamă sau dezgust, iar tu te vei pierde în cele din urmă într-o adâncă uitare...

Onestitatea față de sine se proiectează ca o operă de vizualizare a propriilor limite și aspirații în contextul tendinței de a privilegia anumite situații care îți validează imaginea dorită, nu realitatea interioară?

Concluzie: Ca să te bucuri de prestigiul și recunoștința persistentă a oamenilor, trebuie să te implici cu tot sufletul în realizarea nevoilor și așteptărilor lor. Uneori este nevoie doar de puterea cuvântului care uneori convinge mai repede decât oricare altă metodă.

P.S. Așa după cum violența "minții" se exteriorizează prin acte violente, măreția sufletească se recunoaște prin puterea de convingere a vorbelor, spre realizarea unor acte pline de umanitarism.

* Notă: A. Talanov - Nansen, Editura Tineretului, 1961.