Culoarea personală a maestrului „Eu”

On Septembrie 11, 2011, in Leadership total, by Neculai Fantanaru

Apropie-te de idealul ce-l porţi în tine însuţi, fără să-ţi trădezi potenţialul de a fi strălucit.

Celebrul regizor rus, Serghei Eisenstein, "Tatăl Montajului" cum a fost el considerat de criticii de film, a avut o colaborare cu celebrul pianist Prokofiev, a cărui principală responsabilitate era de a compune coloana sonoră a noului său film despre Războiul Civil, intitulat "Noi, oameni ruşi".

Uneori Prokofiev era nemulţumit de scenele din film. Odată, Eisenstein i-a arătat un fragment de bătălie. Compozitorul, a urmărit fragmentul de două ori, apoi a strigat enervat:

- Destul ! Nu simt niciun ritm. Asta mă încurcă şi n-am să pot face nimic !

Eisenstein i-a explicat că fragmentul în cauză urma oricum să mai fie retuşat. Nemulţumim, Prokofiev i-a cerut:

- Mai întâi şlefuieşte-l şi apoi arată-mi-l !  *

Un aspru judecător care nu poate greşi

Stârneşti admiraţia şi recunoaşterea oamenilor prin ceea ce eşti şi prin ceea ce ai de însemnătate în tine. Acesta este principalul criteriu după care eşti evaluat de cei din jur. A fi un om de mare valoare presupune mai întâi de toate să ai o capacitate mare de dezvoltare a propriilor creaţii şi resurse, şi în acelaşi timp, să ştii să-ţi valorifici „producţia proprie” prin colaborarea cu cei din jurul tău.

Cum ai putea să realizezi ceva deosebit, să dai viaţă acelei dorinţe în care crezi, să te apropii mai mult de obiectivul propus dacă ceea ce faci nici ţie însuţi nu-ţi este prea limpede sau nu este finisat în totalitate? Mai întâi şlefuieşte muchiile lucrării pe care vrei s-o realizezi până ce o aduci aproape de perfecţiune, mai întâi joacă-ţi tu bine rolul, apoi lasă-i pe ceilalţi să-şi joace cât mai bine rolul lor.

Pentru ce apelezi la ajutor: ca să-l pierzi sau ca să-l câştigi? Slăbiciunea ta apare chiar în ceasul când înclini spre tine cumpăna şovăirilor tale. Iar atunci când se întâmplă acest lucru îţi trădezi adevăratul potenţial, înseamnă că te-ai întors împotriva ta, împotriva propriilor tale convingeri, dorinţe şi idealuri, înseamnă că ai abandonat ceva la care ţii şi în care ţi-ai pus nădejdea. Nu vei putea să te apropii de idealul ce-l porţi în tine însuţi, daca îţi pierzi potenţialul de a fi strălucit.

Totul este cu putinţă, dar nimic nu se înfăptuieşte dacă rătăceşti într-un labirint creat de tine, dacă tinzi spre acea parte în care tot ce faci se opreşte. În acest caz înrăutăţeşti şi situaţia ta, şi pe a celorlalţi colaboratori ai tăi. Nu ai cum să te lămureşti pe tine însuţi prin intermediul celorlalţi, poţi doar să găseşti o legătură şi o potrivire între tine şi ei.

Ca să-ţi păstrezi valoarea, priveşte-ţi performanţele ca un aspru judecător care ţine corect evidenţa bilelor albe şi a celor negre, care nu poate greşi, care ticluieşte şi dă însemnătate fiecărui amănunt care te poate trăda. Dacă dovezile se arată convingătoare, şi sunt împotriva ta, atunci vei decădea în proprii tăi ochi şi vei pierde teren în faţa celorlalţi.

Culoarea personală a maestrului „Eu” este expresia evaluării propriului potenţial, pe care numai daca îl exploatezi cum trebuie vei ajunge la rezultatele dorite. Mai întâi şlefuieşte-ţi potenţialul, adăugându-i o culoare personală, şi abia apoi vei străluci în propria ta fiinţă şi în ochii celorlalţi.

Aşa cum diagnosticele bune duc la terapii mai bune, tot aşa dezvoltarea şi utilizarea la maxim a propriilor tale resurse şi capacităţi duce la o colaborare mai strânsă şi mai eficientă cu ceilalţi.

Concluzie: Ca lider este important să ştii să te autoevaluezi corect pentru a putea să-i evaluezi corect pe cei din jurul tău, mai ales pe aceia cu care trebuie să colaborezi la finalizarea unui obiectiv comun.

Judecă-ţi întotdeauna corect şi imparţial propriul tău „maestru”, apoi pe ceilalţi, căutând să te perfecţionezi tu însuţi şi abia apoi să ceri performanţe de la ei. Cu alte cuvinte, nu aştepta de la nimeni mai mult decât poţi da tu însuţi, deoarece toţi se raportează la tine, liderul.

 

 

Notă:  Ion Barba – Eisenstein, Editura tineretului, 1966.