După toate regulile artei

On Iulie 13, 2010, in Leadership de durata, by Neculai Fantanaru

Pentru a-i putea controla pe oameni trebuie să-i scoţi din context şi să le oferi o altă orientare.

În urma neaşteptatei morţi a regelui Hamlet, Gertruda, regina Danemarcei, s-a măritat cu Claudius, fratele răposatului ei soţ. Această faptă ciudată i-a trezit tânărului prinţ Hamlet anumite bănuieli – că în chip tainic Claudius i-ar fi făcut de petrecanie tatălui său.

Aflând într-o zi cum că o nălucă – semănând leit cu regele mort, tatăl lui - îşi făcuse apariţia pe una din terasele din faţa palatului, Hamlet a hotărât să facă el însuşi de strajă în noaptea aceea cu oştenii, ca să poată avea un prilej de a o vedea.

Când se înnoptă, lui Hamlet i se arătă stafia tatălui său, care îi mărturisi în ce chip mişelesc fusese ucis tocmai de fratele lui, Claudius (unchiul lui Hamlet), pe care de altfel şi el îl bănuia de mult. Tânărul prinţ îi făgădui bietei năluci că nu-şi va găsi liniştea până ce nu va răzbuna această crimă. Gândul răzbunării începu să-l frământe tot mai mult pe Hamlet, care însă nu ştia în ce chip să-şi împlinească făgăduinţa.

Masca suferinţei

Niciun simţământ nu-i mai putea urni din loc lui Hamlet convingerea fermă că tatăl său a fost ucis. S-a legat atunci în faţa fantomei să-şi respecte promisiunea – deci, cu dreptate sau fără dreptate, se va răzbuna. Dar cum? Căci ca să învinuieşti pe cineva de crimă, trebuie să ai dovezi foarte clare şi solide.

Pentru ca nimeni să nu-i afle taina cea mai adâncă din suflet, ca să îndepărteze orice fel de bănuieli, prinţul a luat hotărârea ciudată de a se preface pe de-a-ntregul zănatic. Fiind înzestrat cu un talent actoricesc deosebit, el şi-a jucat cu atâta măiestrie rolul de nebun, încât şi regele şi regina, şi ceilalţi curteni se lăsară amăgiţi. Şi, lăsând să se creadă că adevărata pricină a smintelii sale era dragostea faţă de iubita lui, Ofelia, Hamlet a întredeschis, încetişor, o uşă tainică pentru a se strecura pe nevăzute prin hăţişul de „spini” al lui Claudius, care începuse să-l suspecteze de aflarea adevărului.

Nu eşti artist dacă nu îţi rămâne vreo iluzie

În acest timp, sosi la curte o trupă de actori, cu care altădată Hamlet petrecuse ceasuri plăcute. Ca să nu existe vreun dubiu că într-adevăr Claudius, unchiul său, era responsabil de moartea tatălui său, tânărul prinţ hotărî numaidecât ca trupa de actori să joace în faţa unchiului său o piesă, ceva asemănător cu uciderea tatălui său. Regele nu ştia ce capcană i se pregătea.

Piesa s-a jucat chiar după scenariul conceput de Hamlet privind uciderea tatălui său. Regele Claudius, păli atunci când avu loc scena otrăvirii, îi fu zdruncinată atât de tare conştiinţa încât nu a mai fost în stare să asiste la restul piesei. Prefăcându-se că se simte rău, sau poate chiar fiindu-i rău cu adevărat, părăsi sala brusc, îndreptându-se spre încăperile sale. Abia în acel moment, Hamlet a fost pe deplin încredinţat că vorbele stafiei tatălui său erau adevărate. Claudius era criminalul.

Amploarea influenţei

Prinţul Hamlet şi-a dovedit superioritatea psihologiei sale instinctuale nu atât prin jocul de teatru pe care l-a făcut, deopotrivă de îndrăzneţ şi iscusit, ci prin şiretlicul său, determinându-l pe unchiul său Claudius să se dea singur de gol. Interpretarea iscusită a trupei de actori a răscolit sufletele celor de la curtea regală, în mintea cărora a încolţit ideea că ar putea să fie reală prezentarea faptelor, respectiv că regele Claudius se făcea vinovat de această crimă.

Când un om începe să joace teatru, el are întotdeauna un motiv şi un scop. Motivul prinţului Hamlet a fost să răzbune moartea tatălui său, scopul lui fiind acela de a-l demasca pe criminal. Pentru asta el a fost nevoit să intre într-un joc cu o miză foarte mare, şi să acţioneze cu cea mai mare prudenţă. Forţele lui, stârnite de puternica lui dorinţă de răzbunare, s-au concentrat asupra pregătirii unei capcane sofisticate căreia criminalul să nu-i poată rezista. Iar cu cât se prefăcea mai mult, cu cat îşi juca mai bine rolul de nebun, prin purtările neobişnuite, cu atât mai uşor şi mai repede a determinat prinderea în capcană a criminalului.

Hamlet şi-a jucat rolul de nebun după toate regulile artei. Teatrul său s-a dovedit deosebit de bine realizat. Iar prin crearea unui curent de opinie favorabil lui şi tatălui său, a deschis o nouă perspectivă asupra evenimentelor petrecute, contracarând efectul celora emise oficial.

Pentru a-i putea controla pe oameni, pentru a-i putea conduce în direcţia aleasă de tine, trebuie să izbuteşti să înjghebezi minţile lor, să-i ţii sub propria ta vrajă, trebuie să izbuteşti să le transmiţi cu maximum de eficienţă convingerile tale şi să le influenţezi gândirea. Trebuie să-i scoţi din context şi să le oferi o altă orientare, determinându-i să privească lucrurile dintr-o perspectivă mai cuprinzătoare.

Arta aflării adevărului

Se spune că numai jucând teatru afli adevărul. Adevărul este uneori greu de aflat, dar te poţi apropia de el urmând căi ocolitoare. Atunci când însa simţi că ţi se pun beţe în roate, este bine să te foloseşti de şiretlicuri şi de metode ingenioase pentru a-ţi descoperi realii rivali, cât şi realii aliaţi.