Clipa ce-ţi decide soarta

On Iulie 17, 2010, in Hr - Resurse umane, by Neculai Fantanaru

Demonstrează-ţi încrederea în ştiinţa ta de a acţiona, fără să îngădui convingerilor tale să se alinieze unei false realităţi.

După mai bine de trei ani de studii la Paris, timp în care a învăţat tot ce trebuie să ştie un doctor iscusit, tânărul Zaleukos s-a hotărât să-şi caute rostul în lume. În fiecare oraş în care ajungea, dădea de veste tuturor printr-o hârtie scrisă că este doctor şi că a lecuit multe beteşuguri – şi într-adevăr, balsamurile şi leacurile sale au fost eficiente şi i-au adus mulţi bani. Dar nu numai din medicină scotea bani, ci şi din negoţ.

Până la urmă a poposit în oraşul Florenţa, din Italia. Fiind istovit de atâta umblet, se hotărî să zăbovească mai mult acolo. Îşi deschise o prăvălie în partea oraşului numită Santa Croce şi dădu de veste îndată oamenilor despre serviciile sale de vraci pe care le oferea. Chiar din primele zile îşi câştigase faima de doctor şi de bun vânzător de leacuri.

Destinat să joace un rol important într-o afacere bizară

Dar într-o seară, înainte să închidă prăvălia, găsi un bileţel în care era scris să vină la miezul nopţii pe podul numit Ponte Vecchio. Crezând că cineva vrea să-l cheme în taină la vreun bolnav, lucru care i se întâmplase adeseori, Zaleukos se duse fără să bănuiască nimic necurat. Acolo se întâlni cu un domn misterios, care într-adevăr avea mare nevoie de ajutorul său ca medic, dar nu pentru un om viu, ci pentru un mort.

În schimbul a patru sute de ţechini (o grămadă de aur la acea vreme), Zaleukos acceptă propunerea cu totul ciudată a misteriosului domn cu mantie roşie. După spusele acestuia, sora lui muri pe neaşteptate din pricina unei boli incurabile, iar, conform obiceiului din ţara sa, rudelor sale trebuia să le lase trupul ei, dar tatălui său trebuia să-i trimită capul fetei sale, ca s-o mai vadă o dată.

Deşi obiceiul acesta de a tăia capetele celor dragi care au murit i se păru îngrozitor, Zaleukos acceptă propunerea acestuia, mai ales că se pricepea la îmbălsămarea morţilor.

O mângâiere dureroasă

În camera unde zăcea moartă ardea slab o lampă agăţată pe tavan. Necunoscutul arăta spre pat, îl rugă să-şi facă repede datoria, şi ieşi pe uşă ca să nu asiste la operaţie. Zaleukos îşi scoase cuţitele pe care, ca medic le avea mereu la dânsul, privi fata, al cărui chip era nespus de frumos. Apoi, ca să termine mai repede această grea misiune, cu cel mai ascuţit cuţit îi tăie gâtul dintr-o mişcare.

Dar ce groază! Moarta a deschis ochii şi i-a închis apoi îndată cu un suspin adânc. Abia atunci Zaleukos şi-a dat seama de fapta lui, că el era ucigaşul ei. Căci nu încăpea îndoială că fata murise abia atunci, din pricina rănii pe care el i-o provocase.

Dacă ai citit „Povestea Mâinii Tăiate”, a scriitorului Wilhelm Hauff, precis îţi aminteşti restul povestirii. Zaleukos a fost găsit vinovat, i s-a tăiat mâna stângă şi a fost surghiunit pe vecie. Restul vieţii şi l-a trăit plin de amărăciune, cu amintirea în suflet a înfiorătoarei fapte comise.

Îţi dozezi atitudinea şi convingerile cu o alarmă care nu poate fi auzită?

Iată o acţiune nedemnă de un medic. Dacă Zaleukos ar fi fost un medic adevărat, şi nu s-ar fi lăsat momit de recompensele enorme, lucrurile ar fi stat altfel. El ar fi trebuit să cerceteze atent simptomele fetei, dar nu s-a preocupat câtuşi de puţin de ele. Fata, deşi era adormită, oare nu respira? Oare nu-i bătea inima? Oare nu era caldă la atingere? Ba da, cu siguranţă, dar el, nefăcându-i nicio examinare minuţioasă, aşa cum era normal să procedeze, a trecut nepăsător peste aceste indicii vitale. Abia în momentul în care fata, sfâşiată de durere, şi-a dat ultimul suflu de viaţă, i-a sunat clopoţelul, când era deja prea târziu.

Diferenţa dintre un medic bun şi unul rău este că primul nu se încrede niciodată în aparenţe, şi întotdeauna examinează totul cu atenţie, în timp ce al doilea, convins că ştie totul, este superficial. Atât prin profesie, cât şi prin instinct, medicul trebuie să fie cel mai curios om din lume, şi să fie capabil să pătrundă cu mintea şi cu sufletul în starea fizică sau psihică a pacientului.

Deconectează-te de la pilotul automat

În loc să-şi intre în rol, asumându-şi calitatea de medic, deci a unui om ce se cade să fie cât mai curios, care chibzuieşte bine înainte de a trage o concluzie, care nu se limitează la ceea ce ştie sau la ceea ce a constatat, Zaleukos a acţionat ca şi cum ar fi fost pus pe pilot automat, ca şi cum altcineva ar fi luat decizia în locul său.

Ceea ce, aşa cum am văzut, a reprezentat o mare greşeală. Dacă s-ar fi deconectat la timp, dacă s-ar fi eliberat din încătuşarea acelui impuls material, şi al ideilor preconcepute prin apăsarea butonului de „oprire”, lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Totul se pune în cârca leadershipului

Ca lider, ceea ce faci are întotdeauna consecinţe. La fel cum o singură clipă de neatenţie i-a decis soarta doctorului Zaleukos, nimicindu-i tot viitorul, şi ţie, o singură clipă care îţi întuneca mintea şi judecata îţi poate periclita serios cariera.

Cu cât te situezi mai sus în ierarhie, cu atât mai mulţi oameni depind de tine. Iar dacă nu eşti capabil să te conectezi mereu la adevărata realitate, ci te laşi dus de val, sau nu-ţi conştientizezi constant şi îndelungat limitele, şi mai ales dacă nu te pui la adăpost de orice tentaţie, vei plăti un preţ mare.

Concluzie: Toată viaţa suntem puşi în situaţia de a lua decizii. Dacă ele au fost bune sau nu, ne demonstrează consecinţele. Important, mai ales pentru un lider, este să nu ia decizii pripite fără o cercetare prealabilă amănunţită, deoarece consecinţele pot fi atât de nefaste încât se pot repercuta pe întreaga sa viaţă.

Demonstrează-ţi încrederea în ştiinţa ta de a acţiona, fără să îngădui convingerilor tale să se alinieze unei false realităţi.