|
|
--- CĂRŢI ---
De ce să citeşti această carte? Pentru că este hotărâtoare pentru optimizarea performanţelor tale. Fiindca pune accent mai mult pe latura umana decāt pe conceptul de business, ceea ce permite cu usurinta citirea si īntelegerea ei.
Trăsătura esenţială a acestei cărţi, faţă de altele existente pe piaţă din acelaşi domeniu, este aceea că descrie, prin exemple, competenţele ideale ale unui lider. N-am susţinut niciodată că eşte uşor să devii un lider foarte bun, dar dacă veţi urma pas cu pas...
Am scris această carte, care combină într-un mod simplu dezvoltarea personală cu leadershipul, ca pe un joc de puzzle, unde trebuie să combinaţi toate piesele date pentru a reconstitui imaginea de ansamblu.
Scopul acestei cărţi este de a vă oferi cât mai multe informaţii preţioase prin exemple concrete, şi de a vă arăta o cale prin care să dobândiţi capacitatea de a-i determina pe ceilalţi să vadă lucrurile din aceeaşi perspectivă ca dumneavoastră.
Oamenii îşi vor reconsidera atitudinea faţă de leadershipul tău, dacă tu îţi vei reconsidera atitudinea faţă de valorile lor. Niciodată oamenii nu te vor urma dacă nu te împaci destul de bine cu ei, dacă nu exerciţi o influenţă pozitivă asupra lor. Iar avantajul de a fi in frunte se poate transforma într-un mare dezavantaj dacă nu preîntâmpini eventualele reacţii nefavorabile care pot apărea ca rezultat a unei nemulţumiri generale datorate acţiunilor sau deciziilor tale ineficiente. Locotenentul Waters din filmul „Tears of the sun” a uitat pentru o vreme că leadershipul începe şi se termină cu cine conduce, şi că cine neglijează valorile oamenilor va fi dipreţuit. Misiunea lui, de a o duce in siguranţă pe doctorita Kendricks de la Crucea Rosie Internationala la zona de retragere Alpha s-a complicat atunci când, la insistenţele ei, a acceptat să ia cu el mai mulţi refugiaţi nigerieni. Trupele de elită ale generalului Mustafa Yakubu erau pe urmele lor, la o distanţă de numai câţiva km, iar aceşti refugiaţi reprezentau o “încărcătură prea grea” pentru el şi ceilalţi membri ai echipei Swat. Între refugiaţi şi Waters exista neîncredere şi reticenţă încă de la început, atitudinea lor faţă de el fiind una închisă şi ostilă. Între sufletul lor şi sufletului lui părea să nu existe nicio punte de legătură. Ţie ce îţi indică atitudinea celorlalţi oameni? Totul s-a schimbat atunci când unul dintre refugiaţi i-a salvat viaţa locotenentul Waters. Mai mult decat atât, pe parcursul drumului sinos prin munţi, Waters a realizat că dispreţul pe care îl afişase şi îl manifestase faţă de ei le înteţise acestora sentimentul de deznădejde şi amărăciune. Iar tocmai din această cauză ei nu-i ascultau cu sfinţenie ordinele şi cerinţele. Aşa că, pentru a-şi spori puterea de influenţă, el şi-a schimbat abordarea. A adoptat o atitudine pozitivă faţă de valorile lor - respectul, aprecierea, solidaritatea, răbdarea, onoarea, demnitatea – la care ei ţineau foarte mult. Tu nu ai să te schimbi niciodată? Waters nu i-a mai tratat pe refugiaţi ca pe niste „pachete” care îi incurcau planurile şi de care oricând se putea dispensa, ci ca pe nişte fiinţe umane, ca pe niste parteneri de încredere, ca pe egali, prieteni, luându-şi angajamentul că va avea grijă de ei şi va face tot posibilul să-i ducă în siguranţă pe toţi la destinaţie. La rândul lor, ei şi-au schimbat atitudinea – au colaborat cu el şi cu ceilalţi membri ai echipei Swat, au devenit mai activi, mai sociabili şi mai implicaţi. Trebuie să te schimbi, cum ii spunea Calipso lui Telemac, dacă vrei ca leadershipul tău să capete un sens pozitiv. Ca lider va trebui să-i duci la destinaţie şi pe aceia care îţi plac mai puţin Ca lider îţi asumi o îndatorire deloc uşoară. De multe ori va trebui să-i duci la destinaţie în siguranţă şi pe cei care îţi plac mai puţin, care îţi încetinesc ritmul şi avântul spre atingerea obiectivelor. N-ai de ales dacă eşti un om cu un suflet nobil, a cărui sentimente faţă de ceilalţi oameni au rămas pure şi puternice. Vrei tot timpul să-i schimbi pe oameni după voia ta? Să-i faci să fie dupa tiparul tău? Ei sunt aşa cum sunt. Niste individualităţi. Nu sunt nişte copii, nişte scalvi sau nişte marionete pe care să le manipulezi cum doreşti tu, după pofta inimii, după propriile tale criterii şi reguli. Sunt ei înşişi, nişte indivizi cu convingeri proprii, bine înrădăcinate pe care numai cu tact, cu iscusinţă şi calm le vei putea schimba. Îi vei putea influenţa doar dacă îţi reconsideri atitudinea faţă de valorile lor. Dacă nu realizezi o punte de legătură cu oamenii din jurul tău, aceştia vor fi refractari la punctele tale de vedere, la orice acord şi la orice sugestie. Iar drumul tău se va îngreuna. Indicatorul spre Lent sau spre Rapid îţi oferă posibilitatea să alegi calea cea mai bună pentru reuşita ta profesională. Ca lider, poţi să te grăbeşti să-ţi atingi scopurile neglijând valorile, principiile, idealurile şi crezurile celor care te urmează, sau poţi sa faci un ocol acceptabil şi să întârzii puţin procesul de atingere a obiectivelor reconsiderându-ţi atitudinea faţă de valorile lor. Dacă alegi "Rapid", înseamnă că intenţia ta este să-i conduci pe oameni în ciuda propriei lor voinţe, fără să le dai prilejul să se conecteze la tine şi să se raporteze în mod spontan la leadershipul tău. Ei vor trăi într-o stare de totală nelinişte, se vor arata destul de îngrijoraţi. Nu vor fi prea convinşi de abilităţile tale de a-i conduce. Dacă alegi "Lent" îţi vei putea exercita mai uşor influenţa asupra lor. Îi vei trata cu consideraţie, cu admiraţie şi respect - ceea ce va întări legătura ta cu ei. Nu vei uita niciodată de simţămintele lor, şi nu îţi vei neglija rolul. Concluzie: Liderul are rolul de a contribui la dezvoltarea unei culturi organizaţionale adecvate. Ritmul adoptat de lider depinde în mare măsură de oamenii din colectiv şi de nivelul culturii organizaţionale existent, de profesionalismul şi competenţele oamenilor. A porni în ritm alert şi pe „căi scurte” s-ar putea să se soldeze cu un eşec dacă colectivul nu „corespunde” acestei modalităţi de acţiune. De aceea un lider trebuie să ştie, în funcţie de oamenii pe care-i conduce, ce tactici sa abordeze, ce ritm şi ce căi să urmeze. Un lider trebuie să cunoască bine „resursele umane” de care dispune.
|
||||||||
![]() |
||||||||