În numele tatălui

On Octombrie 08, 2010, in Leadership magic, by Neculai Fantanaru

Cu cât ştii mai mult despre leadership, cu atât mai uşor îţi va fi să recunoşti talentul unui lider.

În ciuda strădaniilor evidente pe care le depusese, Tus nu se ridicase deloc la înălţimea aşteptărilor tatălui său, regele Persiei, Sharaman. În taină, el nutrea speranţa că va reuşi să ajungă rege, întocmai ca tatăl său, convins de faptul că deciziile pe care le luase fuseseră cele mai iscusite.

Tus fu adus în faţa regelui ca să dea explicaţii pentru asedierea oraşului sfânt Alamut, pe care l-a realizat cu trupele regale. Regele, căruia i se putea citi dezamăgirea pe chip, îl privi cu severitate pe fiul său şi îi spuse pe un ton autoritar de reproş:

- Această... aventură a ta nu va fi pe placul aliaţilor noştri. Dar bănuiesc că nu te-ai gândit şi la asta...

Tus rămase năucit la reproşul regelui, la ale cărui cuvinte nu avea cum să se justifice. Totala şi patetica lui aspiraţie către mărire, şi mai ales nerăbdarea, se dovediră a fi nefaste. Era nesigur pe sine însuşi. Nu înceta să-i arunce priviri îngrijorate unchiului său, care era de faţă, ca şi cum ar fi dorit ca acesta să-i ia apărarea.

Regele Sharaman, graţie cunoştinţelor şi înţelepciunii sale practice extraordinare, cuplate cu instinctul său infailibil de a detecta calităţile şi defectele care erau prezente în oameni, dar mai ales în fiul său, îi spuse cu blândeţe în glas:

- Ştiu că abia aştepţi să porţi coroana, dar crede-mă, nu eşti încă pregătit.

Leadershipul este mai curând o sarcină decât o cinste

Parafrazându-l pe diplomatul spaniol Diego Saavedra Fajardo (1584-1648), aş spune că leadershipul este mai curând o sarcină decât o cinste; grijile unui tată împovărat de copii. Este foarte important pentru un lider să cunoască pornirile neobişnuite ale inimii "copiilor" săi; şi mai ales să deosebească firile firave de cele orgolioase, ambiţioase şi dornice de afirmare - dar superficiale, şi de cele cu adevărat rezistente şi puternice care sunt capabile să ia decizii chibzuite şi să manevreze puterea în mod intuitiv şi sigur.

Regele Sharaman din filmul "Prince of Persia – The sands of time (2010)" nu l-a numit pe Tus succesorul său, pentru simplul motiv că nu a văzut în el calităţile unui conducător iscusit. Datoria lui ca tată era să-i insufle fiului său dragostea de virtute, să-l inspire în a dobândi înţelepciunea. Dar acesta nu a dat ascultare sfaturilor şi îndemnurilor lui, ci, plin de ambiţie şi de înclinaţie spre strălucire, a pornit un război inutil, folosindu-se mai mult de un pretext decât de dovezi clare.

Încercarea lui Tus de a-şi dovedi talentul de lider s-a dovedit dezastruoasă. Prestaţia lui era să-l coste pe tatăl său onoarea şi faima faţă de popoarele aliate. Ruşinea ar fi fost pentru regele Sharaman un simţământ catastrofal - la vârsta lui ar fi îndurat cu greu dispreţul şi ura îndreptate împotriva sa.

După ce criterii cântăreşti potenţialul unui lider?

În opinia regelui, raţionamentul fiului său nu a fost decât cel al unui novice. Numai gândul că fiul său aştepta cu nespusă ardoare să-i ia locul, deşi nu era pregătit pentru a face faţă responsabilităţilor unui rege, îi sporea şi mai tare durerea. Şi, în consecinţă, decizia de a nu-l numi succesor la tron a fost una corectă. Căci pentru un rege, şi respectiv pentru un părinte, cea mai aspră dintre toate pedepsele este să-şi vadă fiul (de care trebuie să fie atât de mândru) un ratat.

Numai un om înţelept ia decizii înţelepte. Regele Sharaman, care era neîntrecut în înţelepciune şi avea un suflet mare, era conştient că liderii se aleg în funcţie de competenţele lor. Şi el ştia foarte bine cum arăta un potenţial lider bun. Ca urmare, cântărind talentele celor trei fii ai săi, a găsit că cel mai destoinic ar fi nimeni altul decât Dastan, fiul său adoptiv, care în final a ajuns "Prince of Persia".

Vine un moment în viaţa liderului când trebuie sa predea ştafeta altuia, dar nu oricui. Posedând maturitate în gândire şi experienţă, trebuie să discearnă atent între adevăr şi fals, alegând pe cineva cu realmente calităţi de lider şi care să fie recunoscut pentru aceste calităţi de către restul echipei. A alege arbitrar în această situaţie, poate deveni o catastrofă ireparabilă. Prin urmare cu cât cunoaşte mai bine leadershipul, cu atât alegerea va fi mai uşoară şi mai corectă.

În numele tatălui

Liderul este ca un părinte care are grijă de copiii lui. El este ca un tată iubitor care nu încetează să vegheze asupra a tot ce este pozitiv şi eficient în educaţia copiilor lui, să le vorbească, să-i povăţuiască şi să-i îndrume pe calea cea bună, şi să-i mustre atunci când ajung din propria lor vină pe marginea prăpastiei.

"Copiii" trebuie să fie deschişi la sugestiile părintelui lor, care având experienţă mai multă nu-i poate povăţui greşit. Dar mai presus de toate ei trebuie să conştientizeze faptul că ori de cate ori iau o decizie sau pornesc o acţiune, acestea se iau în numele lor, dar se repercutează inevitabil asupra reputaţiei părintelui lor.