Jocul vieţii

On Septembrie 24, 2009, in Leadership impact, by Neculai Fantanaru

Viaţa e un joc din care uneori câştigi iar alteori pierzi, dar din care dobândeşti înţelepciune şi experienţă - acestea fiind marile beneficii ale jocului vieţii.

Visul unui copil: „Aş vrea să pot să mă joc la nesfârşit, orice fel de joc, numai să mă joc”. Jocurile ne eliberează de stres, ne energizează, ne fac să ne simţim speciali, mai tineri, deseori mai visători şi mai încrezători în viitorul pe care ni-l plăsmuim cu propriile noastre mâini. Ce s-ar face copiii fără jocuri? Ce s-ar face adulţii fără jocuri? Cu toţii, chiar dacă nu o recunoaştem deschis, îndrăgim jocurile, distracţia, voia bună. Vedem un film de acţiune - un joc tensionat de-a şoarecele şi pisica. Vedem o comedie - jocul comic pe care îl fac actorii. Şi vorba aia: toată lumea joacă teatru. Voluntar sau involuntar toţi suntem părtaşi la jocul vieţii, fie că respectăm sau nu regulile. Două întrebări nu pot fi însă eludate: Care este miza? şi Oare vom fi câştigători?

Cu ani în urmă, în timpul facultăţii, obişnuiam să mă întâlnesc deseori cu colegii şi prietenii mei cei mai buni la sfârşit de săptămână. Dacă afară era cald şi frumos jucam tenis de masă, tenis de câmp sau fotbal, dacă era rece şi urât, stăteam în casă şi jucam cărţi sau Monopoly.

Odată, în timp ce jucam, nepoţica prietenului meu se uita cu atenţie la noi din fotoliul din stânga camerei, fără să se mişte. Avea o carte deschisă în braţe, groasă, cartonată, de culoare maro închis. La o privire mai atentă se putea desluşi autorul şi titlul operei: "Jules Verne - Ţara Blănurilor". Dar nu citea deloc. Nu se putea concentra din cauza noastră. Căci cum poţi să citeşti o carte când în preajma ta se află un grup de persoane care se distrează cu un joc interesant şi interactiv? Ca orice alt copil voia şi ea să ia parte la joc, nu sa se simtă ca într-o colivie, neinclusă în spectacolul jocului.

Ne privea cu mare atenţie: fiecare mutare pe care o făceam, cum dădeam cu zarul, cum mutam pionii, cum împărţeam banii, cum împărţeam jetoanele, ce vorbeam, ce spuneam, cum ne amuzam. Pe faţa ei se putea citi uimirea precum şi o bucurie de nedescris ca atunci când aştepţi la rând la îngheţată, însă în sufletul ei cred că era tristă. Ea nu era băgată în seamă de nimeni. Ar fi dorit să se joace şi ea cu noi, să arunce zarurile, să încaseze banii. În ochii ei verzi albăstrui se puteau citi cu uşurinţă cuvintele: „Aş vrea şi eu să mă joc cu voi, vă rog să mă chemaţi şi pe mine să mă joc. Vă rog, vă rog, vă rog... ”

Exerciţi involuntar o influenţă asupra celorlalţi?

Aşa cum un părinte trebuie să-şi educe întotdeauna copilul din lecţiile pe care el însuşi le-a învăţat, cunoaşterea trecând astfel din generaţie în generaţie şi devenim tot mai înţelepţi – tot astfel liderul trebuie să-şi disciplineze eficient emoţiile, gândirea şi practicile din lecţiile învăţate de la ceilalţi, şi cu cât îşi va exersa capacitatea de înţelegere cu atât îşi va modela mai frumos caracterul şi cu atât valoarea leadershipului său va creşte.

Fiecare dintre noi poate exercita o influenţă mai mică sau mai mare asupra celorlalţi. Uneori nu ne dăm seama cât de important este ceea ce facem, modul în care ne distrăm sau cum ne desfăşurăm activităţile. Dar lumea ne priveşte, ne studiază curioasă, de aproape sau de la distanţă, voluntar sau involuntar.

Oamenii sunt convinşi sau impresionaţi de „jocul” tău? Dacă da, îi încurajezi să participe şi ei? Ştii să evaluezi sentimentele şi dorinţele lor? Te concentrezi în special pe furnizarea de indici care să-ţi care să-ţi dezvolte continuu evoluţia? Atitudinea ta este factorul cheie ce îi face pe oameni să se alăture jocului tău? Crezi că este necesar să-ţi regândeşti orientarea către oameni? Care crezi că e primul pas pe care trebuie să-l faci în acest sens?

Produci însufleţire şi entuziasm prin tot ceea ce faci?

Acasă, la locul de muncă, pe terenul de fotbal, în oraş la plimbare, peste tot sau aproape peste tot în jurul nostru se află ochi care ne privesc fiecare mişcare cu mult interes. Dacă maniera în care ne desfăşurăm activităţile este interactivă, utilă şi dinamică, dacă inspiră încredere, seriozitate, bucurie şi entuziasm, toţi cei din jurul nostru, vor dori să ni se alăture, să ia parte la „jocul” nostru. Prin urmare dacă dorim să avem un impact pozitiv asupra vieţilor altora, atunci trebuie să ne străduim să „producem” însufleţire şi entuziasm prin tot ceea ce facem, prin pasiunile pe care le avem, prin dăruirea şi strădaniile noastre faţă de domeniul în care activăm; să căutăm să emanăm cât mai multă bucurie şi fericire în jurul nostru.

Ca lider trebuie să ai capacitatea de a inspira încredere şi de a însufleţi pe toată lumea din jurul tău. Nu vei putea să conduci o echipă, să o îndrumi pentru îndeplinirea unor scopuri clare şi precise dacă nu eşti capabil să-i stimulezi pe membrii ei, să-i entuziasmezi, să le dai avântul de care au neapărată nevoie în realizarea planurilor tale.

Concluzie: Viaţa e un joc care te face uneori să surâzi, alteori te întristează, are reguli scrise şi nescrise; e un joc în care participarea este obligatorie dacă nu vrei să fii catalogat ca anormal şi băgat într-o lume paralelă, ca aceea a bolnavilor; e un joc din care din când în când câştigi sau pierzi dar din care dobândeşti înţelepciune şi experienţă - acestea fiind marile beneficii ale jocului vieţii.