ro  fr  en  es  pt  ar  zh  hi  de
ART 2.0 ART 3.0 ART 4.0 ART 5.0 ART 6.0
Laureatul medaliei de onoare
On Octombrie 20, 2010, in Leadership impact, by Neculai Fantanaru

Cea mai eficientă cale de a-i motiva pe oameni să te urmeze este să-ţi schimbi atitudinea faţă de ei.

Filmul "Uncommon Valor" prezintă povestea unui grup de veterani ai războiului din Vietnam care se reunesc pentru a salva un fost camarad luat prizonier de vietnamezi, care era totodată fiul colonelului în retragere, Cal Rhodes, care sprijinise întreaga operaţiune. Înainte de începerea misiunii, ei se instalează într-o bază unde încep antrenamentele. Antrenamentele zilnice, care erau foarte dure şi foarte complexe, erau supervizate de către Kevin Scott, fost ofiţer din Marina Militară Americană, care cunoştea cele mai recente tehnici de pregătire şi era un adevărat pasionat şi cunoscător al armelor.

Zi după zi, voinţa, hotărârea şi speranţa micului grup slăbea. Kevin Scott cerea mult prea mult de la ei. Situaţia devenise foarte încordată, iar el nu bănuia că mai devreme sau mai târziu energia oamenilor se va risipi.

Când nu creezi un sentiment de unitate în cadrul echipei

La un moment dat, în timp ce cărau nişte buşteni groşi, unul dintre ei, maiorul Johnson, a cedat. Nu trebuia să se întâmple aşa. Nu în modul ăsta. Nu când mai aveau doar câteva zile până la începerea operaţiunii. Dezolarea lui era exprimată în întreaga sa atitudine. Nu mai putea face faţă antrenamentelor. Privirea lui intensă, îndreptată spre Kevin, era însă pătrunsă de o ură teribilă.

Ca să dea un exemplu bun celorlalţi, Kevin apucă buşteanul şi încercă să-l duca el mai departe. Dar în acel moment se întâmplă neprevăzutul. Cel mai impunător şi mai masiv dintre camarazi, Sailor, plin şi el de o ură fără margini, dornic să-şi verse tot amarul, se năpusti dintr-o dată asupra lui Kevin şi-l bătu măr.

Sailor nu simţea niciun fel de durere, niciun regret sau ruşine, niciun sentiment de vină pentru lecţia ce i-o dăduse lui Kevin. O voce din interior părea că-i spunea, în timp ce-şi privea "liderul" căzut la pământ: "Nu simt nimic pentru el, în vreun sens sau altul, cu excepţia faptului că nu mai vreau să am niciodată de-a face cu el".

Schimbă-te sau vei fi schimbat

Nimic nu inspiră oamenilor mai multă încredere şi siguranţă ca un lider ce ştie să-şi schimbe atitudinea.

După acea altercaţie violentă, după acea lecţie severă primită cu o intensă răceală, Kevin şi-a schimbat întregul concept de leadership. A devenit un alt om, un om care a înţeles de două ori: a înţeles din atitudinea şi din comportamentul oamenilor care sunt intenţiile, gândurile şi opiniile lor, care sunt limitele şi principiile lor, şi până unde poate forţa nota. A înţeles care sunt resursele şi căile cele mai eficiente pentru a-i motiva pe oameni şi cum să păstreze un echilibru între interesul său şi interesul lor.

Conducta sigură spre o resursă inepuizabilă de energie proaspătă şi plină de viaţă

Oamenii văd implicarea ta în activităţile comune ca un lucru foarte important. Ca lider, tu eşti conducta lor sigură spre o resursă inepuizabilă de energie proaspătă şi plină de viaţă. Foloseşte-ţi toate pârghiile, găseşte un mod eficient de a-i face pe oameni să acţioneze cum doreşti, dar fără să-i forţezi să-şi depăşească limitele.

Ce limite? Aş zice că asta depinde de fiecare. Dacă eşti genul de lider care, foarte sigur de el, îşi spune mereu fără să intuiască care este starea de spirit a oamenilor: "O să-i pun la treabă serios şi-o să vadă ei", şi dacă vei lua măsuri drastice necugetate - atunci motivarea venită din partea ta va fi destul de slabă. O răceală, rezultată din dubii şi dintr-o neputinţă combinată cu frica, va începe să pătrundă treptat în miezul sentimentelor oamenii, şi în cele din urmă vei fi părăsit cu cea mai desăvârşită nepăsare.

Uneori eşti dator să te porţi nu după cum ţi-e felul, ci după cum te silesc alţii

Dacă eşti o fire aprigă, gata să ia foc în orice clipă, a cărui purtare este lipsită de orice noimă, nu vei putea simţi niciodată emoţia oamenilor exprimată prin limbajul şi comportamentul lor care vădesc: înţelegere, respect, colaborare, toleranţă, solidaritate.

Dacă eşti un asemenea om eşti dator să te porţi nu după cum ţi-e felul, nu după cum crezi tu că e cel mai bine, ci după cum te silesc ceilalţi din jurul tău. Ca atare este necesar să adopţi atitudinea firească a unui lider care îşi respectă nespus de mult subalternii, să faci totul cu multă bunătate şi să nu te porţi cu ei aşa cum te-ai purta cu cei mai nemernici dintre oameni; să-ţi păstrezi neatins simţul onoarei, întotdeauna să arăţi tuturor respect şi dragoste, dar fără să renunţi la datorie. Una este pentru oameni să asculte ordinele, şi alta este să-ţi urmeze exemplul. Nu uita că liderul este un fel de diamant în minele din inima oamenilor.

Puterea ta de a te schimba va induce schimbarea comportamentului şi mentalităţii celorlalţi, benefică de ambele părţi pentru o conducere eficientă şi o colaborare fructuoasă. Dacă adopţi o atitudine rigidă, dacă impui anumite performanţe ce depăşesc capacitatea echipei, vei stârni ura, neputinţa şi sentimente de inutilitate şi chiar de răzbunare.

Atunci când simţi apariţia acestor sentimente, când pricepi că capacitatea echipei este depăşită de cerinţele pe care le-ai impus trebuie să "schimbi macazul" imediat, căci altfel vei avea numai de pierdut.

Medalia de onoare este un simbol al respectului oamenilor faţă de tine. Este un simbol al aprecierii lor, care are consecinţe practice în activităţile tale din viitor. Este poate cea mai înaltă dovadă a recunoştinţei lor pentru eficienţa ta, pentru calităţile tale de lider - un lider care are puterea să-şi schimbe gândurile şi atitudinea ori de câte ori a luat-o pe căi aberante.

Laureatul medaliei de onoare poţi fi chiar şi tu.

 


decoration
Despre | Site Map | Termeni si conditii | Parteneri | Feedback | RSS Feeds
Copyright © 2008-2011 Neculai Fantanaru. All rights reserved.