Legea adăpostului sigur

On Martie 05, 2011, in Legile conducerii, by Neculai Fantanaru

Cel ce nu dezvoltă în conştiinţa oamenilor senzaţia de congruenţă, nu va găsi niciodată un adăpost bine protejat în inima lor.

Conceptul de leadership îl asociez mereu unor întâmplări sau situaţii de viaţă, unor poveşti sau unor personaje, momente, fapte sau experienţe trăite cândva de alţi oameni. Aşa se face că, dorind să-mi extind cunoştinţele şi înţelegerea a ceea ce înseamnă să fii lider, am recitit ieri biografia celebrului scriitor irlandez Oscar Wilde, a cărui opere au făcut înconjurul lumii.

Wilde a fost o persoană foarte respectată în înalta societate, o persoana a cărui influenţă s-a exercitat asupra tuturor celor cu care venea în contact, câştigându-le simpatia cu manierele sale rafinate si cu modul său elegant de a fi. Operele i-au fost admirate, a câştigat numeroase premii literare. La vârsta de 30 de ani devenise atât de popular încât toate cercurile londoneze auziseră numele de "Wilde". Atitudinea oamenilor faţă de el era foarte favorabilă, încât a ajuns singur să se supranumească: “Regele vieţii”sau “Simbolul artelor şi culturii epocii sale”.

Casa cu un singur locatar

Dar geniul care îşi ridică în slăvi propria-i genialitate îşi pierde în cele din urmă norocul şi reputaţia. Acuzat de imoralitate, “Regele vieţii” a căzut in dizgraţie la fel de uşor precum le câştigase anterior tuturor simpatia. Succesul l-a incitat prea mult, bucuria lăuntrică ce o simţea îndeplinindu-i-se una câte una dorinţele l-au împins tot mai mult spre fundul abisului. Din cauza individualismului şi a egoismului său exagerat, de care tot mai des dădea dovadă, oamenii s-au distanţat tot mai mult de el.

In timpul detenţiei sale, Wilde a dat viaţă ultimei sale creaţii “De profundis” (Glasul din adâncuri), în care recunoştea chinuit de o aprigă războire interioară: “Obosit de viaţa la înălţimi, am alunecat cu bună ştiinţă în abis, în căutare de senzaţii noi. Am devenit nepăsător faţă de existenţa celorlalţi. Am aflat plăcerea acolo unde am vrut, şi am plecat mai departe. Am încetat să mai fiu căpetenia propriului meu suflet, am îngăduit plăcerii să mă domine. Am sfârşit într-o batjocură fără margini.”

Leadershipul defectuos se aseamănă foarte mult cu o casă foarte mare, cu etaj, dar in care soarele nu pătrunde decât de câteva ori pe an, şi în care locuiesc doar doua fiinţe: tu şi cu tine însuţi. E ca şi cum te-ai afla noaptea într-un ţinut izolat, azvârlit departe de lume.

Leadershipul de calitate nu este o casă cu un singur locatar. A avea succes sau a eşua depinde în mare parte de abilitatea ta de a clădi relaţii strânse cu ceilalţi oameni şi de a le menţine într-o stare bună. Un leadership de calitate presupune să-i găzduieşti şi pe ceilalţi în sufletul tău, să proiectezi în conştiinţa lor un sentiment de potrivire perfectă, ca, la rândul tău, să găseşti un adăpost bine protejat în sufletul lor. Numai şi numai calda prietenie ce te leagă de ceilalţi oameni, va conferi valoare leadershipului tău.

Transformă-ţi leadershipul într-un adăpost de care să beneficiezi atât tu, cat şi restul lumii

Aşa cum un pictor observă cu măiestrie firescul atitudinilor modelelor sale, tot aşa şi oamenii observă cu uşurinţă ceea ce este caracteristic la tine, care sunt înclinaţiile tale, ce sentimente nutreşti pentru viaţă, pentru ei şi pentru propria ta persoana. Ancorează-ţi gândirea într-un fel de a înţelege sentimentele, perspectivele şi valorile oamenilor, oferind un exemplu valabil şi demn de luat în seamă.

O gândire bazată pe negarea principiilor celorlalţi, va face din tine un individualist absolut: nu te vor mai interesa părerile celorlalţi şi îi vei trata pe toţi cu indiferenţă, aşa cum a făcut-o Oscar Wilde. Ce pierdere pentru virtute!

Concepţiile pe care ţi le faci despre rolul tău în societate, despre atitudinea ta faţă de tine însuţi şi faţă de ceilalţi din jurul tău, despre scopul ce se cuvine să-l ai şi mijloacele prin care să-l realizezi te îndepărtează sau te apropie de ceilalţi. În lipsa unei gândiri bazate pe principii solide, precum principiile onoarei, respectului reciproc şi încrederii, în lipsa unor valori comune cu a celorlalţi succesul tău, ca lider, este imposibil de realizat.

Concluzie: Cei care poartă în sufletul lor senzaţia de congruenţă, mai ales cu liderul lor, se vor alătura acestuia, vor rupe rândurile şi astfel vor “constitui” un adăpost sigur pentru toţi, adăpost ce va rezista în faţa marilor furtuni.