Nu încerca să escaladezi un versant abrupt fără să te asiguri că cineva experimentat îţi ţine coarda.

Viaţa este scurtă şi fragilă, iar Peter ştia foarte bine acest lucru. Sora lui, Annie, împreună cu alţi doi alpinişti au rămăseseră, în urma unei avalanşe, izolaţi sub un perete de gheaţă pe muntele K2 din Himalaya. El nu s-a lăsat pradă tristeţilor şi gândurilor negre ci s-a hotărât să plece în căutarea lor. Dar să urce până la aproape 8000 de metri, pe o vreme capricioasă cu temperaturi sub zero grade şi cu ninsoare, era sinucidere curată. Acolo sus nu se moare, acolo eşti mort, mai ales pe o astfel de vreme.

Peter, fiind el însuşi un alpinist, a strâns de urgenţă o echipă de salvare, formată din 5 persoane, cu ajutorul cărora a pornit în căutarea celor dispăruţi. Problema şi mai mare era că nu ştia exact locul în care dispăruseră cei trei, prin urmare au fost cu toţii nevoiţi să meargă prin gheaţă, printre stânci. Şi cum niciunul dintre ei nu cunoştea muntele îndeajuns de bine, şansele de reuşită erau minime.

Orice om e pregătit să pornească o acţiune, dar nu orice om e pregătit să fie lider

Dacă ai urmărit filmul „Vertical Limit (2000)”, atunci îţi aminteşti precis că salvarea lor, ajutorul lor numărul unu, omul de bază – cel pe care s-a sprijinit toată acţiunea, a fost nimeni altul decât Montgomery Wick. Acesta era un alpinist desăvârşit, mai în vârstă ce-i drept, având însă la activ numeroase escaladări. Mai salvase în alte rânduri oameni pe munte, fiind singurul alpinist care cunoştea foarte bine traseele montane, singurul în măsură să hotărască, să gândească, să decidă ce e bine şi ce e rău, pentru ca această misiune de salvare să nu fie un fiasco total. Privirea puternică şi statura impunătoare, competenţele sale deosebite obţinute de-a lungul unei cariere foarte lungi, făceau din el un adevărat luptător, un adevărat supravieţuitor, un profesionist şi singurul furnizor de speranţe. Toţi au ascultat cu sfinţenie de el şi au făcut numai ce-a spus el.

Toate reuşitele şi eşecurile unei echipe sunt rezultatul direct al acţiunilor liderului. Montgomery Wick l-a ajutat pe Peter să poarte mai uşor povoara îndatoririlor sale, salvându-l chiar de două ori de la moarte. Totodată el a fost cel care mobilizat întreaga echipă, împărţind-o în grupuri de câte două persoane astfel încât căutarea să se facă cât mai uşor şi să fie cât mai precisă, el a fost cel care a stabilit o oarecare ordine, el a fost cel care a dat tonul echipei motivându-i pe fiecare să se implice serios în această acţiune.

Peter, deşi foarte curajos şi cu o tărie de caracter rar întâlnită, nu era un alpinist de talia lui Montgomery Wick. Hotărârea lui de a porni în căutarea surorii sale s-a manifestat de la început într-o formă vădită şi impulsivă, era atât de hotărât s-o găsească încât nu s-ar fi oprit până ce nu ar fi desăvârşit tot ce şi-a pus în minte, nu şi-ar fi găsit liniştea până ce nu şi-ar fi atins scopul, s-ar fi avântat cu o nerăbdare imperioasă în cele mai riscante acţiuni.

Însă, din păcate, această voinţă de fier, acest curaj nebun ce-i caracterizează în general pe cei ce sunt prizonieri ai unei singure idei, l-ar fi condus direct la moarte - în cel mai bun caz şi-ar fi irosit preţioasa energie în lupta cu morile de vânt ca Don Quijote. El nu ar fi putut duce la bun sfârşit misiunea de salvare nu pentru că nu s-ar fi dedicat timp şi suflet ei, ci pentru că îi lipsea experienţa atât de necesară unor acţiuni de amploare şi mai ales fiindcă, aşa cum spuneam şi mai devreme, nu cunoştea traseele montane, ceea ce era un lucru vital. El a fost pregătit să pornească acţiunea, dar nu şi să o ducă până la capăt. Fără Montgomery Wick ar fi eşuat.

P.S. Uneori cunoştinţele nu sunt suficiente dacă nu există şi experienţa îndelungată. De aceea proverbul „cine nu are bătrâni, să-şi cumpere” exprimă o realitate des întâlnită, chiar şi referitor la liderii mai tineri.