Licoarea otrăvită

Protejează-ți vulnerabilitatea în fața constantei de a fi măreț, fără să permiți nimănui să se impună definitiv în sfera emoțiilor tale.

Thebes, orașul celor vii. Faraonul Seti I se reîntoarce la palatul său somptuos de pe fluviul Nil. Dar când intră în uriașul său dormitor, dă nas în nas cu slujitorii înaltului preot Imhotep, cel mai mare vraci al său. Nu-i lucru curat, își spune în sinea lui. Furios înaintează spre balcon. Acolo, lângă o frumoasă statuetă, îl așteaptă singură Anck-su-namun, soția sa, care-i zâmbește galeș. Își dă seama că cineva a atins-o. Iar nimeni în afară de el nu avea voie să se atingă de ea.

Se întoarce brusc. Dintr-o dată, preotul Imhotep, neînfricat și dârz, îi smulge sabia din teacă. Apoi Anck-su-namun, chemându-și în ajutor toată puterea, tot curajul inimii, înfige bucuroasă pumnalul în spatele faraonului. Un geamăt greu îi taie acestuia respirația, vocea sugrumată părea că nu mai poate să-i răzbată prin gâtlejul înțepenit. Apoi cu o sete de nedescris, cu o ură desăvârșită, Imhotep îi aplică lovitura fatală. S-a dus cu regele. Din el n-a mai rămas decât un simplu „A fost odată”.

Rămâi loial valorilor care dau semnificație și amploare faptelor ce-ți dezvăluie măreția, fără să cedezi impulsului dat de sentimente?

Forța împotriva forței. E îngrozitor să fii faraon și să simți în sufletul tău, cu o înfiorare vădită, că clipa chinurilor tale a fost hotărâtă: iar ele vor avea loc imediat, și n-ai cum să te împotrivești deloc. Unindu-se într-un singur gând, într-o singură voință, devotați unei singure dorințe, înaltul preot Imhotep și iubita sa Anck-su-namun au format o singură putere care l-a dus pe faraon la pierzanie. „Zeul” s-a dovedit a fi mai prejos decât perfecțiunea, împărtășind aceeași soartă cu cea a oamenilor de rând, dar într-un mod violent.

Se pune întrebarea cum a putut oare să se prefacă Anck-su-namun că-i este fidelă faraonului și că-l iubește, și în tot acest timp să-l înșele cu înaltul preot Imhotep. Fără îndoială istețimea ei și subtilitatea cu care a reușit să-l manipuleze, au fost cele două arme cu care i-a înșelat vigilența. Căci faraonul, care cu certitudine a fost cucerit de farmecul ei irezistibil, n-ar fi permis niciodată să fie înșelat. Drept dovadă, atunci când și-a dat seama de acest lucru, a fost omorât cu cruzime.

Deși atât de puternic și curajos, faraonul s-a lăsat înșelat de cea mai puternică pasiune omenească: dragostea, atractia față de Anck-su-namun. El ar fi trebuit să cerceteze mai bine cum stau lucrurile și fie prevăzător, nu să-și pună toată încrederea în ea. Această mare greșeală a devenit realitate de netăgăduit atunci când și-a dat seama ce se ascunde în spatele aparențelor, și a plătit prețul suprem pentru asta.

Poți să vindeci o rană din iubire fără să o transformi într-o rană de moarte?

„Dragostea femeii niciodată n-o știi dacă-i adevărată”, remarca odată dramaturgul spaniol Francisco de Rojas Zorrilla. Și nu se înșela.

Dacă faraonul ar fi putut citi în sufletul lui Anck-su-namun ca într-o carte deschisă, dacă ar fi putut să deslușească ce se ascunde în spatele aparențelor, dacă și-ar fi dat seama mai devreme de firea ei nestatornică și înșelătoare, atunci lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Însă faraonul, prea încrezător în forțele proprii, și-a clădit întreagă filozofie de viață pe ideea că totul se întâmplă numai după cum dorește el.

Ei bine, lucrurile n-au stat chiar așa. În final el a fost învins de forța acestei femei. Căci ea l-a dus la moarte, chiar dacă nu de una singură. Dar ea a fost principala vinovată.

În leadership, înainte de a fi supus amplificării unei trăiri desfășurată pe o durată mai mare de timp, ar trebui să întâlnești acea distanță de siguranță care te ajută să vezi mai bine ce este "culmea încrederii" în oameni, apropiindu-te mai mult de perspectiva din care privește Dumnezeu ceea ce intenționează să înfăptuiască. O distanță care să-ți permită să te oprești în condiții de siguranță chiar dacă inima continuă să bată a jale.

Poți ține sub control rolul pe care îl joacă ceilalți în viața ta, în momentele când te simți încrezător într-un joc disputat sub semnul unui realism naiv?

Fiecare conducător are un punct slab. Punctul slab al faraonului a fost Anck-su-namun. Așa cum Judith, văduva bogată israelită l-a cucerit pe generalul Holofernes - asediatorul - și i-a tăiat capul în timp ce dormea pentru ca armata lui Nabucodonosor să nu asedieze orașul Bethulia, așa cum Jael l-a ucis pe canaanianul Sisera care conducea o armată împotriva izraeliților, bătându-i un piron prin tâmple - la fel Anck-su-namun l-a înjunghiat pe faraonul Seti I ca să-și petreacă restul vieții alături de înaltul preot Imhotep.

În consecință, putem trage o concluzie: conducătorul care se lasă cuprins de sentimente și e lipsit de perspicacitate, dovedește naivitate, având toate șansele să fie mințit, înșelat și trădat.

Nu orice licoare bună la gust îți menține puterea

Dragostea e oarbă. Ea este o licoare hrănitoare, bună la gust, care îți poate da energie și vitalitate, deci care îți poate fi folositoare și te poate scăpa de tot soiul de rele. Dar, în același timp, dragostea poate fi o licoare otrăvitoare care te poate face sensibil, vulnerabil la tot soiul de influențe, la tot ce se întâmplă în jurul tău. Poate fi o băutură fină și gustoasă care să-ți zăpăcească mințile, care să-ți încețoșeze gândirea și să te deruteze spiritual, și în final să te conducă la eșec. Puterile devin slăbiciuni dacă sorbi din licoarea otrăvită.

Leadershipul de nivel inferior este o consecință a slăbiciunii de a te vedea tare atunci când puterea îți hrănește emoțiile ascunse.

Concluzie: Orice lider are nevoie de susținere morală, și cea mai bună susținere o poate avea de la persoana care-i este tovarășă de viață și care îi este alături și la bine și la rău. Ea este persoana pe care se poate baza în momentele de restriște și care nu va utiliza nicicând „licoarea otrăvită”.

Dar nu trebuie uitat faptul că orice lider are măcar un punct vulnerabil. Iar orice rival poate anihila un lider atacându-l în acest punct.

Protejează-ți vulnerabilitatea în fața constantei de "a fi", fără să permiți nimănui să se impună definitiv în sfera emoțiilor tale.