Magicianul (IV)

On Martie 23, 2011, in Lideri si atitudine, by Neculai Fantanaru

Dezvoltă-ţi acele aptitudini speciale prin care să-i determini pe ceilalţi să vadă lucrurile aşa cum vrei tu.

Într-o zi, pe când aveam 12 ani, am mers în curtea din spatele casei. M-am întins pe iarba foarte măruntă şi moale. Am aţipit. Şi deodată, în stânga mea, un zgomot ciudat mi-a atras atenţia. La numai cinci paşi de mine, lângă gard, am observat o sacoşă, plină cu ceva. Am fost mai puţin preocupat de conţinutul ei, ci mai degrabă de cum a ajuns ea acolo. Aş fi putut jura că nu era acolo cu zece minute mai devreme. Dar nu era absolut nimeni prin preajmă care s-o fi aruncat peste gard.

Şi atunci am înţeles. Sacoşa era acolo dinainte, numai că eu pur si simplu nu o observasem. Semnificaţia acestui lucru m-a lovit ca un trăsnet. Într-o clipă am desluşit un mare adevăr. Care a devenit unul din cele mai mari secrete ale mele: ideea iluziei este mai importantă decât iluzia însăşi.

Magia era chiar adevarată. Iar eu „învăţasem” cum se practică. Descoperisem cheia. Care era doar un subterfugiu, o metaforă la care apelaseră mulţi magicieni. Precum acea fantezie a lui Coleridge. Un om visează că străbate paradisul şi drept dovadă i se dă o floare. Când se trezeşte, floarea se află lângă el.

Magia este fantezia sau iluzia care este anume creată sub impulsul momentului şi care devine aparent realitate.

Şi acum se lasă amurgul

Luminile îşi reduseseră puţin din intensitate. Magicianul îşi făcu din nou apariţia pe scenă. Se aşeză în faţa unei mese de lemn care se întindea pe jumătate din lungimea scenei. Apoi invită un spectator din public să i se alăture. Fără îndoială acesta era punctul culminant al reprezentaţiei.

Tânărul spectator, la îndemnul magicianului, se întinse pe masă. Într-o clipă se lăsă liniştea. Magicianul se apropie de el cu paşi decişi. Băiatul rămase tăcut, simţi cum îl cuprinde un val de mândrie, amestecată cu frică, la gândul că se află în centrul unei atenţii totale.

Magicianul îşi aplecă uşor capul spre el, ca şi cum ar fi ascultat atent ceva. Apoi încet, cu mişcările atente ale unui medic chirurg, scoase dintr-o cutiuţă magică un praf pe care i-l dădu să-l miroase. Îşi ţintui ochii cu o lucire nefirească într-un punct, undeva deasupra capului băiatului, şi rosti nişte cuvinte ciudate. Era ceva vrăjitoresc în ochii lui: ceva înşelător care te împingea să gândeşti, să te gândeşti la magie, la lucruri despre care citeşti numai în cărţi.

Era o fantezie. Băiatul simţea că face parte dintr-un joc. Magicianul reuşise. Îl fermecase. Literalmente. Îl învăluise cu o putere hipnotizantă până ce acesta nu se mai putu mişca. Într-o clipă, băiatul aţipi.

Când se trezi din tranşă, magicianul îi mulţumi pentru ajutor şi îl trimise înapoi la locul său din sală. Când ajunse acolo, băiatul înţepeni de uimire. Pe locul lui era o floare. Aceeaşi floare care îi apăruse în vis, în timp ce fusese adormit.

Unde începe şi unde se termină leadershipul?

Când examinezi modul în care funcţionează leadershipul tău, te întrebi vreodată dacă ceilalţi privesc lucrurile din punctul tău de vedere?

Ca să reuşeşti să stabileşti o relatie la nivel emotional cu ceilalti oameni, pentru ca relationarea să devină mult mai uşoară, mai bună si mai sanatoasa la toate nivelurile, trebuie sa-i convingi că leadershipul începe şi se termină cu tine. Ei trebuie să simtă că fac parte din jocul tău, în care, la rândul lor, deţin un rol important. Trebuie să se simtă fermecaţi literalmente de imaginea jocului, de importanţa lui, de minuţiozitatea cu care acesta a fost realizat şi să-şi dorească să participe la el. Iar în final, să fie surprinşi în mod plăcut de performanţele obţinute.

Leadershipul înseamnă să fii dispus să foloseşti orice avantaj pe care îl ai, orice stratagemă şi orice metodă pentru a te concentra asupra celorlalţi. Numai aşa vei reuşi să ajungi la ei.

Aşa cum un magician îşi realizează în chip desăvârşit numerele de magie implicându-i pe spectatori în jocul său şi uimindu-i cu iluziile sale, tot aşa un lider, ca să le câştige oamenilor credibilitatea, trebuie să stabilească în chip desavarsit o punte de legatura cu ei, implicându-i cu mare grijă în „spectacolul” său. Dar pentru asta liderul trebuie să-si cultive niste calităţi personale speciale şi să le folosească pentru a-i determina pe oameni sa fie influenţaţi de el. Trebuie să-şi dezvolte acele aptitudini speciale prin care să-i determine să vadă lucrurile aşa cum vrea el.

Adevarata menire a unui lider constă în a încheia un acord nescris cu ceilalţi privitor la adoptarea unei perspective comune care să le îndeplinească acestora aşteptările. Aşa cum un pictor sensibilizează privitorii prin intermediul picturii sale creind impresia de natural, tot aşa liderul trebuie să-i sensibilieze pe oamenii din jurul său prin calităţile lui deosebite şi prin „puterea lui de vrajă” creind aparenţa unei magii.

Esti inventiv, inovator, spectaculos şi mai ales convingător. Asta trebuie să fie părerea oamenilor vizavi de tine dacă vrei ca „spectacolul” tău de leadership să fie considerat o reuşită deplină. Ca lider trebuie să fii capabil să intri în mintea oamenilor şi să le transmiţi ceva nou care să-i surprindă şi să le depăşească orice aşteptări.

Concluzie: „Magia” unui lider stă în puterea lui de a convinge şi de a obţine colaborarea celorlalţi oameni în vederea atingerii acelui viitor benefic tuturor. În leadership, aidoma unui spectacol de magie, efectele pot fi spectaculoase, dar îndărătul acestor efecte stă o muncă colosală cu resursele umane.