Magicianul (I)

On Aprilie 17, 2010, in Lideri si atitudine, by Neculai Fantanaru

În leadership nu poţi să aplici mereu şi sistematic principiile magiei.

O ambiţie grozavă îmi rodea cu adevărat inima, voiam să devin magician. În consecinţă, îmi făcusem obiceiul ca ori de câte ori mergeam la film cu prietenii, să dispar. Pur şi simplu, fără niciun motiv. Totul se întâmpla foarte repede. Într-o clipă eram lângă ei, în cealaltă nu mai eram.

Mergeam în întuneric prin sala de cinema, fără să fiu observat, fără să trezesc suspiciuni, ca şi cum toţi s-ar fi închis într-un somn adânc, sau ca şi cum ar fi fost hipnotizaţi, neînsufleţiţi – într-atât păreau de adânciţi în tranşă. Nimeni nu venea să mă caute, pentru că nimeni nu ştia c-am dispărut, pentru că toţi mă credeau la locul meu – întotdeauna cel de la margine. Şi mai ales, pentru că toţi erau absorbiţi de acţiunea filmului. Am învăţat să mă ascund în umbră, am învăţat să mă folosesc de întuneric, să fiu o fiinţă... nevăzută.

Nimeni nu-şi poate închipui câte eforturi depuneam pentru a deveni „invizibil”. Manevrele mele, paşii care-i făceam, prevederile pe care le luam - se potriveau cu un suflet tânăr şi arzător. Odată am izbutit chiar s-o zbughesc din cinematograf, să mă întorc acasă, să-mi schimb hainele, să mă reîntorc la sfârşitul filmului, să mă reaşez la locul meu. Nimeni n-a observat schimbarea. Lucrurile acestea prea subtile trec de cele mai multe ori neobservate.

O grămadă de lucruri nu le ştiau prietenii mei. Tot felul de lucruri ciudate, cele mai multe greu de explicat - asta le făcea să fie cu atât mai mult ireale. Dar pentru mine nu, pentru mine nu erau ireale, căci eu eram creatorul lor.

Magia spectacolului

Se aşternu o clipă de tăcere, în timpul căreia spectatorii priveau cu ochii plini de incertitudine scena învăluită brusc în ceaţă. Rotocoalele de fum urcau în aer, gri şi desăvârşite; totul era liniştit, şi cu toate acestea în jur se simţea o mişcare subtilă, tainică, lunecătoare. O minge mică, roşie, se rostogoli răbufnind pe podeaua scenei, sporind astfel misterul şi curiozitatea publicului. Era un semn, un avertisment. Ceva urma să se întâmple. Dar totul trebuia să fie diferit de tot ceea ce-şi imaginau spectatorii.

Magicianul era acolo, pe scenă, chiar în faţa spectatorilor. Dar nimeni nu-l putea vedea. Pentru că atenţia tuturor era concentrată asupra mingii, pentru că toţi continuau să cerceteze cu privirea un anume punct al scenei. Dar şi pentru că era multa ceaţă, iar în toată această ceaţă se creaseră cumva mai multe umbre. Şi numai una singură era a magicianului. Era exact acelaşi principiu pe care-l folosise demult în sala de cinema, doar că de data asta atenţia publicului era abătută spre un punct voit de el, asociat cu învăluirea în ceaţă a scenei. Magicianul putea trece dintr-o parte în alta a scenei, miraculos, fără să fie observat, putea să-şi schimbe hainele, putea să-şi facă repede montajele, putea să-şi aplice în voie trucurile - câtă vreme atenţia oamenilor le era distrasă.

Liderul este „stăpânul” spectacolului

Liderul e o persoană uluitoare, care reuşeşte cu o uşurinţă remarcabilă să se interpună în mintea oamenilor. Puterea lui e atât de vădită în ochii tuturor încât toţi îl percep ca un magician. Dar el are această voinţă refulată de a se impune celor din jur. Iar în privinţa asta poate fi invidiat.

Oamenii îl privesc cu o expresie de adoraţie desăvârşită pe cel care, culegând cu privirea toate simţămintele ivite pe chipurile lor, le ghiceşte toate dorinţele şi aspiraţiile şi reuşeşte să le îndeplinească. Dar pentru asta el, liderul, trebuie să acţioneze în conformitate cu propriile sale atribuţii, şi nu trebuie să fie în nici într-un caz incert sau derutant, ca un magician.

Ideal, o organizaţie de succes trebuie să aibă un lider capabil să înţeleagă oamenii, să gestioneze simultan aşteptările lor, să-i ducă în punctul în care întrebarea: "Este real?" să le dispară din minte. Este însă greu de imaginat să ajungă cineva la acest nivel dacă nu este în acelaşi timp un magician, căci numai un magician este capabil să distingă cel mai bine irealul de real.

Liderul atrage receptivitatea oamenilor

Oamenii sunt uşor de influenţat dacă le este distrasă atenţia. În fiecare spectacol de iluzionism spectatorii înţeleg şi nu prea înţeleg ce se petrece; ei sunt buimăciţi de atmosfera plină de mister creată de magician. De fapt, ceea ce face magicianul este să jongleze cu mai multe sarcini simultane – jocul de scenă, interpretarea replicilor cu multă convingere şi calm, etc., pentru a-i constrânge pe spectatori să accepte propria lui realitate.

Dar există o regulă de bază în magie, ca şi în leadership: să nu intri niciodată în conflict cu oamenii. Ca lider, sau ca magician, dacă încalci această regulă, vei eşua. De aceea trebuie să faci tot posibilul să iasă cât mai bine spectacolul pe care-l realizezi. Dacă eşti un magician sau un lider nepriceput, spectacolul va ieşi prost.

Concluzie: Leadershipul este un spectacol pe care-l pui la cale singur, pe răspunderea şi priceperea ta. Este însă o aparenţă de magie. Realitatea este ca în leadership nu poţi să aplici mereu şi sistematic „principiile magiei” – de a abate atenţia oamenilor şi de a-i induce în eroare. Atenţia, perspicacitatea oamenilor poate fi diminuată un timp limitat, iar atunci când ei îţi „descoperă” trucurile... s-a zis cu leadershipul tău.