Mirajul descoperirii inimaginabilului

On Februarie 05, 2010, in Leadership real, by Neculai Fantanaru

Nu poţi să atingi "inimaginabilul", fără să-ţi corectezi imperfecţiunile.

Aveam doar opt ani pe atunci, dar îmi amintesc foarte bine de ziua aceea însorită de vară, când stăteam în sufragerie şi mă uitam la mama mea cum pictează. Sunt conştient că memoria îi poate juca feste unui om, dar nu şi mie, amintirea acelei zile va rămâne întotdeauna vie.

Hobby-ul mamei mele a fost dintotdeauna să picteze, a manifestat întotdeauna un interes deosebit faţă de artă şi pictură, faţă de tot ceea ce este frumos şi plăcut. Are şi acum un simţ estetic deosebit. Având o imaginaţie bogată, adăuga întotdeauna ceva nou în tablourile sale: o lumină, o umbră, o sclipire, un luciu, sau un decor fascinant, ori un aspect misterios, păstrând însă întotdeauna proporţiile. Ştia să-şi transpună sentimentele în tablouri. Ştia să distingă esenţialul de neimportant, dar avea măsură în toate.

În orice caz, toată după-amiaza aceea a pictat neîntrerupt, până se întunecase aproape de tot. Îi priveam tabloul, la care lucrase de altfel toată săptămâna, ca pe al unei mari personalităţi. De parcă era o poză din revistă, atât de reuşit era. Petalele de trandafir roşii ca focul, razele soarelui care se furişau printre petale, vaza de porţelan verde deschis pe care erau inscripţionate nişte litere mici chinezeşti, sub care se afla mileul alb în formă de triunghi, masa de lemn de stejar de un maro închis, toate adunate creau o imagine vie, foarte clară, splendidă, de înaltă calitate.

Măsura capodoperei

Mi-am dat seama, uitându-mă cu atenţie la tablou, că puţini ar fi putut picta ceva atât de frumos. Tabloul întrecea orice închipuire. Era extraordinar din toate punctele de vedere. M-am uitat cu uimire îndelung la el gândindu-mă cum de-a putut fi realizat atât de bine, cu atâta măiestrie şi delicateţe.

Văzându-mi reacţia fetei, mama mi-a spus:

- Tabloul este frumos. Dar să ştii că are multe imperfecţiuni. Nu este atât de reuşit cum crezi tu, şi cum am sperat eu să fie. Mai am foarte mult de exersat. Uită-te la tulpinile de trandafir. Nu le-am făcut oare prea lungi?... Uită-te la vază. Nu e oare puţin cam mică pentru trandafirii aceştia?... Uită-te la petalele pe care le-am pictat. Sunt identice cu cele din vază? Nu sunt oare prea întinse şi prea cărnoase?... etc

Făcu o scurtă pauză, apoi continuă:

- Sunt destui pictori mult mai iscusiţi ca mine. Va mai trece ceva timp până să ajung un adevărat artist, până ce voi atinge inimaginabilul.

Trăieşti cu iluzia că eşti nemaipomenit?

În ziua aceea am învăţat o lecţie preţioasă: că nu tot ceea ce pare extraordinar este şi foarte bine realizat. Ceea ce mie mi s-a părut a fi formidabil, pentru ochiul unui artist adevărat era doar o încercare, şi doar atât. Puţini sunt aceia care reuşesc să realizeze ceva cu totul deosebit, care să întreacă orice închipuire. Totuşi foarte mulţi cad în capcana în care am căzut şi eu fiindcă ignoră cu desăvârşire detaliile şi fiindcă nu sunt buni cunoscători ai artei. Fiecare om poate „citi” o operă prin prisma cunoştinţelor sale, dar nu orice om este un expert în domeniu care să poată înţelege şi evalua cu adevărat o operă de artă.

Leadershipul, întocmai că pictura, este o artă. Întrebarea mea este: câţi dintre cei care ocupă funcţii înalte au cu adevărat talent pentru a fi lideri? Câţi dintre ei se pricep cu adevărat să lucreze cu oamenii? Câţi dintre ei reuşesc să îi influenţeze pozitiv pe cei din subordinea lor, câţi au carisma, câţi deţin competenţe la un nivel avansat, câţi îşi asumă responsabilitatea pentru acţiunile lor? Pentru că ceea ce îşi închipuie unii că sunt, buni profesionişti, poate să fie de fapt doar diletantism. Căci, din păcate, mulţi se înşeală atunci când îşi închipuie că sunt excelenţi profesionişti, lideri talentaţi. Din acest motiv cred că e necesar ca unii să deschidă ochii mai bine către realitate, înainte să fie prea târziu.

Una dintre greşelile pe care le fac oamenii care se găsesc la niveluri înalte este că vor să atingă „inimaginabilul” foarte rapid, fără însă să-şi corecteze imperfecţiunile. Nu îşi cunosc slăbiciunile şi limitele, nu ştiu cum sunt percepuţi de cei din jur, nu acceptă critici (deşi la suprafaţă le admit) şi, cuprinşi de o teribilă dorinţă interioară de a fi tot mai admiraţi, îşi interpretează greşit performanţele. În loc să încerce să-şi schimbe mentalitatea şi să depună eforturi de a se perfecţiona cu adevărat, ei trăiesc mereu cu iluzia că sunt nemaipomeniţi.

Mirajul descoperirii inimaginabilului se poate interpreta sau se poate exprima prin cuvintele: exista totdeauna loc de mai bine, ceea ce înseamnă multă muncă. A te lăsa amăgit de un miraj constituie o mare greşeală ce poate avea consecinţe nefaste.

P.S. Formează-ţi o imagine realistă despre tine însuţi.