O garanţie vie

On Noiembrie 05, 2010, in Leadership real, by Neculai Fantanaru

Demonstrează oamenilor rolul tău indispensabil, însufleţindu-i cu convingerea eficacităţii leadershipului tău.

Flăcăul se hotărâse să plece în căutarea comorii sale. Dar pentru asta trebuia să traverseze deşertul ca să ajungă în oaza Al-Fayoum pentru a-l întâlni pe alchimist, singurul care cunoştea taina Marii Opere şi care l-ar fi putut ajuta să-şi găsească comoara.

O caravană imensă se pregătea să traverseze Sahara. Aproape două sute de oameni aşteptau să plece.

- Eu sunt conducătorul caravanei, spuse un bărbat cu barba lungă şi ochi întunecaţi. Am drept de viaţă şi de moarte asupra fiecărei persoane pe care o duc. Pentru că desertul e o femeie capricioasa şi uneori îi scoate din minţi pe oameni... Există multe soiuri de oameni, şi dumnezei diferiţi în inima fiecăruia. Dar singurul meu Dumnezeu este Allah, şi pe El jur că voi face tot ce va fi posibil şi tot ce va fi mai bine ca să mai birui o dată deşertul. Acum vreau ca fiecare dintre voi să jure pe Dumnezeul în care crede, în adâncul sufletului lui, că mi se va supune în orice împrejurare. În deşert, nesupunerea înseamnă moarte.

Un murmur scăzut traversă mulţimea. Jurau toţi, încet, în faţa Dumnezeului lor... Se auzi un sunet de goarnă, şi fiecare se pregăti de plecare. Caravana porni la drum.

"Cei superiori doresc numai onoare"

Când totul merge strună, îţi vezi de drum, gândindu-te că cei care te însoţesc sunt onoraţi să te aibă în fruntea lor. Dar dacă toate merg anapoda, când te trezeşti pornit pe o cale greşită, când nu mai ai niciun fel de soluţii la problemele cu care te confrunţi, în mare datorita faptului că nu ţi-ai executat cu precizie îndatoririle şi ţi-ai încălcat promisiunile, când te trezeşti fără nădejde prins în "lanţurile rătăcirii", atunci trebuie să plăteşti preţul enorm – părăsirea de către toţi cei ce te-au urmat. Iar în momentul acela îţi pierzi onoarea şi demnitatea, îţi pierzi orice fărâmă de credibilitate, orice încredere pe care o mai aveai în tine. Lumea ta începe să se prăbuşească încet, încet..

Odată cineva a spus: "Onoarea este o piatră preţioasă, la care cel mai mic defect îi scade mult preţul". Nimic nu te apropie mai mult de oameni decât onoarea proprie. Onoarea pe care ţi-o acordă oamenii este o dovadă a încrederii pe care o au în tine. Dacă nu te ridici la înălţimea aşteptărilor lor, încât să le trezeşti entuziasmul şi încrederea în tine, încât să nu se îndoiască de hotărârile tale, devenind omul pe care şi-l doresc ca lider, eşti pe cale să-ţi pierzi sentimentul respectului de sine şi conştiinţa calităţii tale de om de valoare. Un lider adevărat îşi măsoară valoarea după preţuirea oamenilor care-l înconjoară.

Onoarea cere garanţii

Totul era clar, iar oamenii, puternic influenţaţi de vorbele conducătorului caravanei, ştiau exact cum se vor desfăşura lucrurile. Ştiau exact ce trebuie să facă şi când. Erau conştienţi că trebuie să se conformeze tuturor cerinţelor conducătorului lor şi să-i dea ascultare, considerând totdeauna dreaptă orice hotărâre luată de el. Era o realitate pe care trebuiau să o accepte cu toţii, o realitate pe care nu aveau cum s-o nege, s-o distorsioneze sau s-o denigreze. Să-l asculte cu respect, dar şi cu teamă, cu responsabilitate, dar şi cu supunere. Asta era datoria lor.

La rândul său, conducătorul caravanei, fiind singurul care cunoştea drumul spre oază, se considera indispensabil: avea de hrănit zeci, sute de oameni, familii şi copii, el era responsabil de siguranţa lor. Dar avea convingerea sinceră că îi va ajuta pe fiecare dintre ei să ajungă la oază, şi pentru asta ei trebuiau să plătească cu supunerea lor totală. De asemenea, oamenii aveau garanţia totală că atunci când el decide, o face numai spre binele lor şi spre reuşita călătoriei.

Ca lider trebuie să ai sub control situaţia, chiar şi atunci când te cufunzi în somn. Tu garantezi reuşita pentru oameni ca pentru tine însuţi, deplin conştient de destinul tău şi al lor. Nu le permite, deci, să-ţi nege valoarea. Stai bine şi gândeşte-te ori de câte ori îţi asumi o misiune, o responsabilitate, căci îţi poţi pierde foarte uşor onoarea. Şi odată cu ea, inevitabil, îţi vei pierde şi puterea de influenţă.

Concluzie: Liderul, ales pe baza unor însuşiri şi competenţe recunoscute în unanimitate, garantează pentru oameni, garantează reuşita ca pentru sine însuşi. El reprezintă o garanţie vie că lucrurile se vor îndrepta pe făgaşul cel mai bun pentru atingerea ţelurilor comune.

Aşa cum un antrenor trebuie să ştie care este limita de efort a jucătorilor, deci ce şi cât trebuie să le solicite - tot aşa şi tu trebuie să-ţi cunoşti limitele şi să-ţi intensifici posibilităţile, clarificându-ţi viziunea şi obiectivele, trebuie să ai bine înrădăcinate în minte nişte reguli ale tale care să favorizeze pe toată lumea şi să ştii cât să soliciţi de la oameni, astfel încât să ajungeţi cu bine cu toţii la linia de sosire.

Demonstrează oamenilor rolul tău indispensabil, însufleţindu-i cu convingerea eficacităţii leadershipului tău.

 

Nota: Paulo Coelho - Alchimistul, Editura Humanitas, 2002.