O inimă îngheţată risipită în neant

On Septembrie 26, 2010, in Leadership magic, by Neculai Fantanaru

Un lider are încredere în alţi oameni atunci când se vede în ei suficient de mult pe sine însuşi.

Cu mulţi ani în urmă Mercedes se îndrăgostise de un înger. Nu se putea înşela. Îl cunoştea bine pe bărbatul elegant, cu gesturi atât de blânde, creativ, energic, bătăios, ce stătea acum, după mai bine de 16 ani, în faţa ei. Era un om cinstit, muncitor, îndrăzneţ, care înfruntase o mulţime de provocări, de necazuri şi greutăţi ca să ajungă să aibă toate acele bogaţii şi toată acea influenţă în societate.

Însă Edmond Dantes, alias Contele de Monte Cristo, nu putea să-şi scoată din minte acel adânc gând de răzbunare, nu putea să rupă din el acea parte care-i pustiise sufletul şi asculta numai de latura lui negativă, nu putea să-şi schimbe acea atitudine de refuz faţă de orice sentiment pentru de ea. Era nesigur, îi era frică să nu piardă tot ce avea, ura, nu voia să se retragă dintr-o luptă câştigată, nu dorea să se autodistrugă.

Ca să evite o întrebare stânjenitoare, ca să evite să dea un răspuns pe care doar viitorul îl va da, Edmond o rugă pe Mercedes să nu încerce vreo metodă de împăcare:

- Dacă m-ai iubit vreodată, nu...nu îmi lua ura. E tot ce am.

Cu simţul deosebit pe care îl au numai oamenii cuprinşi de o adâncă durere a inimii, cu toată delicateţea şi eleganţa posibilă, Mercedes, simţind cum inima îi spărgea pieptul, încercă totuşi să-l înduplece pe Edmond s-o ierte şi să reînvie dragostea lor de altădată:

- Nu ştiu ce plan întunecat zace în tine Edmond. Nici nu ştiu de ce am fost obligaţi să trăim unul fără celălalt în toţi aceşti 16 ani. Dar Dumnezeu ne-a oferit un nou început... Nu lovi mâna pe care Ţi-a întins-o... Dumnezeu e în toate. Chiar şi într-un sărut...

Un lider are încredere în oameni când vede în ei lucrurile pe care şi le-ar dori să le regăsească în sine

Dragostea nu are sfârşit, pentru că dragostea se naşte în acea parte din noi care nu moare. Acesta este, cred, mesajul filmului “Contele de Monte Cristo” realizat de regizorul Kevin Reynolds în anul 2002. Mercedes i-a îmblânzit lui Edmond Dantes sufletul plin de dezamăgiri, i-a înlocuit ura cu dragostea. Ea a fost salvarea lui într-un moment în care acesta se considera pierdut pe veci, incapabil să iasă din capcana trecutului său umil, din capcana sufletului său devenit rece datorită greutăţilor vieţii.

O inimă rece a fost înlocuită de una caldă. Inima rece a lui Edmond Dantes, împreună cu toate simţămintele de frustrare, de luptă, de dezamăgire, de singurătate, s-au risipit din toată fiinţa lui pentru totdeauna. Dragostea ce i-o purta lui Mercedes i-a alungat toate suferinţele. Viaţa lui a căpătat un nou sens, lungile zile şi nopţi de aşteptare s-au terminat în sfârşit.

A regăsit în Mercedes propria lui tinereţe, propriile valori, toate năzuinţele, dorinţele şi bucuriile sale, de aceea a iertat-o. A văzut în ea tot ce i-a lipsit o viaţă întreagă, a văzut în ea o persoană capabilă să ia viaţa de la capăt, a văzut în ea propria lui împlinire, propria lui fiinţă, propria lor esenţă. A avut încredere că ea îi va asigura acea pace interioară mult râvnită de orice fiinţă umană.

“Un tăciune stins poate fi reaprins când unul incandescent este aşezat lângă el”

Dumnezeu este bun şi îi răsplăteşte întotdeauna pe cei drepţi care iartă şi care cred în dragoste. Contele a înlocuit ura cu dragostea, ştia în sufletul său că o doreşte pe Mercedes cum niciodată n-a mai fost dorită o femeie de un bărbat. Odată ce a iertat-o, acel simţământ de gol şi durere care pătrunsese adânc în sufletul lui, a dispărut. Persoana care îi era cea mai dragă, care a locuit în trecutul lui, l-a eliberat de imensa povara din sufletul său.

Când focul vieţii liderului este pe cale să se stingă, el trebuie să-şi găsească noi motive sau raţiuni noi pentru a-l reaprinde, aşa cum a făcut-o contele. Când focul vieţii lui s-a stins, sau e pe cale să se stingă, e necesar să-şi găsească noi alte ţinte.

Concluzie: Încrederea, această nestemată rar de găsit, este atât de fragilă încât poate să dispară în orice moment, mai ales atunci când tu, ca lider sau ca simplu om, ai fost trădat de cei mai buni prieteni care ţi-au devenit cei mai mari duşmani.

În aceste circumstanţe se naşte, lesne de înţeles, răzbunarea împotriva tuturor - mai mult sau mai puţin vinovaţi, sau chiar nevinovaţi. Discernământul personal are mare importanţă în aceste situaţii. Căutând cu atenţie vei constata că în unii nu ai văzut la timpul potrivit calităţi pe care le-ai dori să le regăseşti la tine, ca de exemplu capacitatea de a ierta şi de a lua totul de la început, moment în care inima ta îngheţată se va risipi în neant.

Să nu uităm niciodată că "mânia în oamenii cei buni, se naşte marţi şi moare luni; în cei deştepţi ea stă o zi (noaptea fiind un sfeşnic bun), în semidocţi domneşte luni şi toată viaţa la nebuni.”