Principiul autoexcluderii

On Ianuarie 20, 2010, in Principiile conducerii, by Neculai Fantanaru

Când un lider este nehotărât, nehotărârea lui va determina propria lui excludere din cursă.

Celui nehotărât nu-i este dat să atingă atât de uşor excelenţa în leadership. O exaltare, un avânt, îl poate arunca pe om, ca o rachetă, dincolo de limitele proprii, dar dacă nu-i este hărăzit să ajungă în vârful piramidei şi să se stabilizeze la acel nivel, dacă îi lipsesc trăsăturile puternice de caracter, cum ar fi încrederea în sine, hotărârea sau voinţa, atunci încercările sale se vor dovedi, fără doar şi poate, pieritoare.

M-am convins de acest adevăr, că unora nu le este dat să reuşească în ceea ce şi-au propus, din cauza nehotărârii, după ce am urmărit filmul "Vertical limit (2000)". Dacă îl vei urmări şi tu sunt convins că îmi vei da dreptate.

Tom McClaren, un alpinist excepţional, este desemnat să conducă o expediţie pe muntele K2 din Himalaya. El are o mare responsabilitate: trebuie să-i ducă până în vârful muntelui pe miliardarul Elliot Vaughn şi pe Annie, o alpinistă cu renume. La început vremea fusese minunată, soarele se înălţa limpede şi strălucitor pe cer, nu era aproape deloc vânt. La un moment dat Tom este contactat de bază şi avertizat asupra schimbărilor condiţiilor meteorologice. Pentru o clipă el se gândeşte să abandoneze misiunea. Dar pentru că existau 70% şanse ca vântul să-şi schimbe direcţia, şi mai ales la insistenţele lui Annie şi Elliot, el ia hotărârea să continue escaladarea.

„Tu ai fost conducătorul Tom”

Când ajung la 7800 de metri Tom este din nou contactat de bază, dar de data aceasta i se comunică faptul că o furtună mare se apropie de ei, şi este somat să abandoneze imediat escaladarea şi să se întoarcă. Tom pare că presimte o mare nenorocire. Însă ezită să ia o hotărâre fermă. Elliot îl provoacă să continue ascensiunea, altfel se va face de ruşine şi va trăi toată viaţa cu ruşinea asta. Iar Tom, ca un supus, îi dă ascultare.

Toţi trei îşi continuă drumul. Aşa cum era de aşteptat se porneşte furtuna, iar ei sunt prinşi într-o cavernă acoperită de o avalanşă. Tom este rănit grav. După numai câteva ore se îmbolnăveşte, ca şi Annie, din cauza unei crize de edem pulmonar. Singura lui şansă de supravieţuire era să-şi injecteze dextroză. Dar dozele erau prea puţine. Iar Elliot ştia că nu va mai dura mult până ce se va îmbolnăvi şi el.

Ceea ce urmează apoi este o scenă demnă de neuitat. Tom îl face pe Eliot răspunzător de tot ceea ce s-a întâmplat: "Nu am fi ajuns aici dacă nu erai tu". Iar atunci Elliot îi aduce aminte: "Tu ai fost conducătorul Tom".

În final, Tom este omorât de Elliot, cel care i-a propus să continue urcuşul, dar căruia nu trebuia să i se supună niciodată.

Faliment la mare altitudine

Să fim sinceri şi să recunoaştem. Lui Tom i-au lipsit calităţile de lider. El trebuia să conducă, iar Annie şi Elliot să-l urmeze. Însă, de fapt, lucrurile au stat exact pe dos. Elliot şi Annie, dar mai ales Elliot, l-au condus în direcţia dorită de ei şi din păcat, în final, la moarte.

De fapt, principala greşeala a lui Tom a fost nehotărârea. Când ar fi trebuit să ia o atitudine fermă, a ezitat. În loc să-şi asculte instinctul, în loc să-şi impună autoritatea pe care o avea ca lider, a ascultat de Elliot. Iar când un lider este nehotărât, nehotărârea lui va determina propria lui excludere din cursă. Asta este ceea ce eu am numit "Principiul autoexcluderii".

Tom a reuşit să se saboteze singur prin şovăială şi nehotărârea de care a dat dovadă. Ca lider, a fost autorizat şi a avut datoria de a-i conduce pe Annie şi pe Elliot spre vârf, de a le oferi siguranţă totală ţinându-i departe de pericol. El trebuia să aibă ultimul cuvânt de spus, el trebuia să hotărască dacă pot sau nu să continue drumul, el trebuia să decidă schimbarea. Numai el ar fi putut influenţa ascensiunea. Dar Tom nu şi-a luat rolul în serios. A fost îngăduitor, s-a subordonat altora şi n-a meritat. El singur, prin atitudinea sa nesigură şi fragilă, prin sentimentul de ruşine şi vinovăţie, s-a autoexclus din cursă. Întotdeauna, din păcate, firile slabe şi uşor influenţabile, vor plăti preţul întreg.

Viziunea, delegarea autorităţii sau carisma, rămân doar nişte calităţi interesante. Ele pot da rezultate în multe situaţii, dar atitudinea este cea care stabileşte tonul în cazul liderului. Cel ce are o atitudine nehotărâtă, cel ce se lasă împins şi condus de oricine, în orice moment, şi are tendinţa de a persista în această stare, nu se poate numi lider ci mai degrabă o marionetă. Iar marionetele dispar rapid de pe scena vieţii.

Concluzie: A ajunge liderul unui grup presupune să ai şi obligaţii faţă de grup. Şi implicit drepturi decizionale în interiorul grupului. La rândul său, grupul este subordonat liderului. Orice insubordonare din partea grupului trebuie sancţionată pentru că altfel liderul nu-şi poate îndeplini menirea.

Lipsa de fermitate a liderului, atitudinea lui şovăielnică, incapacitatea decizională cât şi subordonarea la interesele individuale, decât cele comune grupului, vor conduce la decăderea lui din această postură, deci la excluderea lui datorită propriilor defecte sau slăbiciuni.