Principiul cleştelui

On Februarie 03, 2010, in Principiile conducerii, by Neculai Fantanaru

Cu cât aplici o presiune mai mare asupra oamenilor, cu atât aceştia se vor închide mai mult în ei.

Natura fiecărui om are 2 jumătăţi distincte: una plăcută, care îi încântă pe cei din jur şi îi face să se simtă mai bine, şi alta neplăcută, care iese la iveală în momentele de criză şi care îi respinge pe toţi cei din jur, îi demotivează şi îi face să-şi piardă interesul. De ce cred asta?

Îmi aduc şi acum aminte de vremea când jucam fotbal. Eram legitimat la un club de juniori din oraş, unde eram şi titular în echipa de bază. Zilnic mergeam la antrenamente, făceam eforturi enorme dar şi progrese mari. Îmi plăcea nespus de mult să joc fotbal, a fost pasiunea mea cea mai mare din timpul liceului.

Antrenorul era un tip destul de înalt, voinic, cu părul scurt, roşcat, şi faţa puţin pistruiată. Dar ceea ce îl face de neuitat este firea lui irascibilă. Avea mereu toane şi izbucnea din orice. Nu se mai sătura să ţipe şi să înjure. Pentru el, orice greşeală făcută de un jucător, oricât de mică, însemna o mare greşeală. Era însă considerat de mulţi ca fiind un foarte bun antrenor.

Într-o zi am jucat un meci amical cu o echipă de juniori din Constanţa parcă. A fost un fiasco total. La pauză era 3-1 pentru ei. Am fost chemaţi în vestiar rapid de antrenor. Furios, cu un început de lacrimi în ochi, dezamăgit până în adâncul sufletului, a exclamat cu vehemenţă:

- Aşa deci. Vă bateţi joc de mine. De munca mea. Eu pentru ce naiba vă antrenez? Ca să jucaţi ca nişte ciubote obosite?

Mintea i-o luase razna. Începu să ţipe, să ne critice, să ne jignească. Unul dintre băieţi, săturat de atitudinea agresivă a antrenorului, şi-a scos tricoul, l-a aruncat pe jos şi dus a fost.

A doua repriză începu. Cele 45 de minute s-au scurs într-un chip dureros şi neconstructiv. Am jucat cu toţii cu frică de a nu face cea mai mică greşeală, ceea ce automat ne-a determinat să greşim. Ne pierdusem încrederea în noi. Şi am mai primit două goluri. Scorul final, 5-1. Cum spuneam, mai rău nici că se putea. Antrenorul era roşu de furie. Dacă v-aş povesti tot tărăboiul pe care l-a făcut, n-aţi mai dori citiţi până la capăt acest articol.

Construirea unui zid gros de apărare

Felul în care antrenorul ne-a influenţat nu este deloc de neglijat. Dorinţa lui bolnăvicioasă de a ne critica ori de câte ori nu obţineam rezultate extraordinare, ipocrizia, atitudinea nepotrivită în situaţii diverse, standardul prea înalt pe care l-a stabilit şi pe care ni l-a impus, presiunea pe care o exercita asupra noastră, toate acestea ne-au determinat să plecăm la un alt club de fotbal. Două sau trei luni mai târziu, mai bine de jumătate activam la un alt club de fotbal.

Cum poate cineva să atingă un nivel considerabil de performanţă, atâta timp cât este aşezat mereu în umbră, criticat în permanenţă, învinuit de incompetenţă sau lene, catalogat drept necooperant? Ce simte cineva ori de câte ori îi este insultat, înjurat sau denigrat? Cât poate suporta un om toate acestea? Până când? Şi care va fi efectul?

Realitatea este că, cu cât cineva aplică o presiune mai mare asupra oamenilor, cu atât aceştia se vor închide mai mult în ei. Vor deveni tot mai confuzi, apoi se vor simţi tot mai vinovaţi că nu sunt în stare de mai mult. Vor deveni nedoritori şi indiferenţi. Vor refuza să mai coopereze, se vor izola îşi vor construi un zid de apărare. Iar în final îşi vor căuta un alt loc de muncă. Cu alte cuvinte, cine încearcă să-i constrângă pe oameni, aidoma unui cleşte, să-i împlinească dorinţele, va obţine rezultate contrare.

Cum îi influenţezi pe cei din jurul tău?

Un lider influenţează pe cei din jurul său prin ceea ce face, fie într-un mod pozitiv, fie într-un mod negativ. Prin atitudinea sa el poate face rău sau poate face bine, îşi poate fixa scopuri măreţe pe care să le atingă într-o perioadă mai scurtă de timp, sau pe care să nu le atingă niciodată. La urma urmelor totul depinde de el însuşi, pentru că el este acela care dă oamenilor tonul necesar pentru a se perfecţiona şi evolua, ca în final să obţină rezultate extraordinare.

Prin felul său de a fi îi poate inspira pe oameni în acţiunile lor, atât în cadrul organizaţiei, cât şi la nivel personal, aducându-i astfel mai aproape de el. Dar, pe de altă parte, îi poate strica pe oameni, îi poate face nefericiţi, distrugându-le respectul de sine, imaginea de sine şi încrederea în sine. Iar în final, dacă oamenii nu dau randamentul scontat şi nu obţin rezultatele aşteptate, cel ce pierde este liderul.

Munca cu oamenii este foarte grea. „Materialul uman” este diferit de alte materiale şi trebuie investită multă muncă şi răbdare care, desigur, necesită multă energie şi disponibilitate din partea liderului. Acesta trebuie să aibă un temperament şi comportament echilibrat, făcând tot posibilul să se coboare la nivelul de înţelegere al colaboratorilor, să fie el însuşi un om maleabil şi flexibil, bineînţeles în anumite limite.