Principiul îndoielii

On Februarie 01, 2010, in Principiile conducerii, by Neculai Fantanaru

Nu te îndoi de intenţiile conducătorului când încă nici nu le cunoşti.

Cândva, peste nu ştiu câţi ani, voi dori să-mi aduc aminte de lucrurile importante şi folositoare pe care le-am învăţat pe tot parcursul vieţii. De aceea scriu aceste rânduri cu mult drag şi pasiune. Pentru că timpul şi viaţa şterg multe din memorie, dar ele vor rămâne întotdeauna vii, aici, pe World Wide Web. Totuşi nu scriu doar pentru mine, ci şi pentru voi cititorii, care sunteţi dornici să asimilaţi noi cunoştinţe despre leadership pe care mai apoi să le aplicaţi, dornici să vă îmbunătăţiţi performanţele şi abilităţile. Sper din tot sufletul ca tot ceea ce scriu, să vă fie de folos. Acum, şi în viitor.

Cu mult timp în urmă am intrat în posesia unei cărţi pe care, înainte de toate, aş caracteriza-o “necesară”. Pentru mine ea a însemnat mult, fiindcă m-a învăţat multe lucruri. A fost, de asemenea, prima carte istorică pe care am citit-o, şi care este şi o lecţie frumoasă de leadership. Se numeşte „Hannibal ante portas”, iar autorul, dacă nu aţi auzit de el (nici eu nu auzisem de el la acea vreme) se numeşte Slavomir Nastasijević. În acest articol mă voi opri asupra unui anumit pasaj din această splendidă carte.

O decizie înţeleaptă sau nu?

Victoria înregistrată în bătălia de la lacul Trasimenus împotriva consulului roman Flaminius fusese una totală. Armata cartagineză, condusă de Hannibal, s-a ales cu o mulţime de arme şi cu câteva mii de prizonieri italici. Aceştia urmau, conform regulilor războiului, să fie ucişi sau făcuţi sclavi. Dar, de această dată lucrurile au stat cu totul diferit.

Pentru prima dată Hannibal s-a adresat prizonierilor:

- Italici, Hannibal n-a venit în Italia să vă înrobească... Pe voi v-au făcut prizonieri oştenii mei în luptele în care v-au împins romanii, dar eu nu vă consider vrăjmaşi, vă vreau binele şi am hotărât să vă dăruiesc libertatea... Duceţi-vă la casele voastre şi spuneţi pretutindeni: Hannibal nu a venit în Italia s-o înrobească, ci s-o elibereze de domnia romanilor, urâtă în toată lumea!

Apoi el porunci să fie eliberaţi toţi sclavii, să li se scoată cătuşele şi să li se dea merinde pe trei zile.

Sclavii se înghesuiau, se dădeau la o parte unul pe celălalt, se îmbrăţişau, alţii plângeau de bucurie sau râdeau că ieşiţi din minţi. Dar decizia lui Hannibal stupefie toate căpeteniile cartagineze, care începură să mormăie şi să încrucişeze priviri fulgerătoare. Era ceva fără precedent. „Numai un nebun de legat poate da drumul la mai bine de trei mii de prizonieri”, îşi spuneam în sinea lor cu toţii.

Colontai, unul dintre comandanţii cei mai valoroşi ai lui Hannibal, scrâşnind din dinţi îl întrebă:

- De ce le dăruieşti libertatea?

Iar Sivas, un alt comandant, adăugă:

- Ce-o să le spunem războinicilor noştri când vor auzi de toate astea?

Hannibal râse şi le răspunse:

- Tăceţi... În ţinutul lui fiecare va povesti despre nobleţea noastră, ceea ce este adevăratul chip de derutare a adversarului. După ce cucerim Roma şi toată Italia, puteţi să luaţi câţi sclavi doriţi.

Toţi comandanţii au încuviinţat în gura mare hotărârea lui Hannibal.

Nu judeca acţiunile conducătorului dacă nu cunoşti intenţiile sale

Numai un conducător iscusit poate câştiga victorie după victorie. Şi numai un conducător iscusit poate mereu să-şi mobilizeze oamenii la maximum, pentru atingerea obiectivelor propuse.

Hannibal a fost un astfel de conducător. Toate bătăliile câştigate s-au datorat iscusinţei sale de a nu-i scăpa niciun mic amănunt. Şiret, foarte îndrăzneţ, calculat, Hannibal studia din timp toate aspectele privitoare la desfăşurarea fiecărei bătălii, gândea dinainte toate strategiile ştiind că ţelul său suprem, acela de a cuceri Roma, nu este deloc unul uşor de atins. El ştia de la tatăl său, Hamilcar Barcas, că singura cale de a evita un fiasco era să intuiască dinainte mişcările adversarilor înţelegându-le psihologia şi tacticile - să le anihileze punctele forte şi să nu acţioneze niciodată hazardat. Superioritatea lui în ceea ce priveşte aplicarea tacticilor militare l-a ferit multă vreme de înfrângeri şi de orice formă de revoltă a oamenilor săi.

La rândul lor, punii conduşi de Hannibal, zeci de mii de războinici, nu s-au arătat niciodată reticenţi, dimpotrivă, recunoscându-l ca fiind un conducător fără cusur, l-au urmat până la moarte, ascultându-i ordinele cu obedienţă. Au admis întotdeauna ordinele sale fiindcă ştiau că are dreptate, fiindcă era călit în luptă şi totodată foarte cultivat, fiindcă înţelegea mai bine aspectele legate de câştigarea unei batali şi ştia cum să procedeze în orice fel de împrejurări.

Încearcă să înţelegi strategia conducătorului

Chiar dacă nu-i cunosc intenţiile, oamenii nu au motive să judece acţiunile celui care îi conduce decât dacă acesta s-a dovedit în prealabil a fi nepriceput sau necunoscător. Iar un conducător excelent ştie să-i convingă pe oameni să nu-i judece intenţiile. Îndoiala, suspiciunea, lipsa de încredere în lider, sunt în defavoarea acestuia. Este un semnal de alarmă când oamenii ajung să pună la îndoială deciziile sale, un semnal care nu poate fi ignorat, şi care îl poate îndepărta de ei.

Scriitorul finlandez Mika Waltari a spus odată ca oamenii sunt ca apa care trece dintr-un vas în altul şi împrumută supusă forma vasului în care a fost turnată. În general oamenii se supun şi recunosc deschis dreptatea acelui lider care îi conduce întotdeauna spre victorie. Dar dacă acesta nu dovedeşte hotărâre, încredere în forţele proprii, competenţă, tărie de caracter, voinţă şi curaj, este aproape o certitudine că oamenii vor avea anumite îndoieli vizavi de intenţiile sale.

P.S. Dacă conducătorul este foarte iscusit, dă-i întotdeauna ascultare. Nu te îndoi de intenţiile sale când încă nici nu le cunoşti, pentru că nu faci altceva decât să semeni neîncredere, dezbinare şi insubordonare. Mai degrabă străduieşte-te să înţelegi strategia lui.