Rugăciune pentru un zeu

On Mai 09, 2010, in Aptitudini si abilitati, by Neculai Fantanaru

Evaluează-ţi bine calităţile şi limitele înainte să-ţi ridici leadershipul pe nişte false piedestaluri.

Cei mai mulţi dintre conducători îşi urmăresc până la bătrâneţe ambiţiile, mai presus decât orice. Animaţi de un singur gând, de un ţel nobil, plini de iniţiativă, energici până aproape de epuizare, ei acţionează cu bună credinţă şi într-un spirit constructiv cu intenţia de a-şi croi drum spre succes şi pentru a-şi asigura pe termen lung poziţia, înfruntând cu bărbăţie toate obstacolele ce le stau în cale.

Tutankhamon, faraonul Egiptului, a avut şi el o mare ambiţie, una singură. Aceea de a readuce în regat prezenţa divinităţilor. Însă ambiţiile nu sunt cuantificabile pentru cel care nu-şi evaluează corect calităţile şi limitele.

Zeul şchiop

Duşmanii sunt la fel de numeroşi în interior cât şi în exterior. Tutankhamon era plăpând ca un fluture de noapte, în nici într-un caz o fire ambiţioasă cu un caracter puternic. Acest băiat nu era în stare nici măcar să tragă o săgeată şi, după cum bine a remarcat unul dintre generalii săi, „chiar dacă ar putea să tragă, n-ar şti încotro să ţintească”.

Înainte să fie ales rege, înalţii demnitari au crezut că sunt asiguraţi că, graţie autorităţii lui, ţara va cunoaşte bunătatea şi gloria. S-au înşelat amarnic, fiindcă Tutankhamon pe de o parte n-avea stofă de conducător, nu era un om hotărât, energic, nu un luptător neînfricat, pe de altă parte suferea de o maladie evolutivă fatală ce ducea la decalcifiere, cunoscută ca „boala oaselor de sticlă”.

Se putea numi Tutankhamon rege? Un tânăr care boleşte fără nădejde – un biet olog, o povară pentru regat, obiect de silă pentru el însuşi? Se putea numi rege un neputincios, o epavă, o rămăşiţă de om? Se putea numi rege cel care tremura tot de emoţie când trebuia să ia o decizie, cel care nici la 19 ani nu avea forţa necesară ca să încordeze un arc elementar, cel care în loc să fie sprinten ca o veveriţă, să ardă de dorinţa de a trăi intens cădea pradă celor mai aprige suferinţe? Se putea numi rege cel care în loc să domine şi să controleze mii de oameni printr-o energie debordantă, prin tărie de caracter şi dârzenie, era mereu ajutat de cineva să-şi ţină echilibrul?

Mereu sprijinindu-se de un toiag ca să stea drept sau ca să nu se istovească, un astfel de om nu poate fi decât dominat de un puternic sentiment de pesimism, nu poate fi decât timorat şi urmărit de un puternic sentiment de inferioritate, în nici într-un caz pătruns de un puternic sentiment al datoriei.

O rugăciune pentru un muribund

Crunta boala i-a fost fatală. În timp ce cobora scările spre sala de audienţe, lui Tutankhamon, dintr-un motiv nevăzut şi misterios, i-a alunecat bastonul în care se sprijinea şi, pierzându-şi echilibrul, s-a prăbuşit pe scara cu pantă abruptă. Capul lui s-a lovit de muchia piedestalului unei coloane. Muri pe loc, fără măcar să apuce să-şi spună ultima rugăciune.

Cel sortit să aibă un "corp de lut", nu unul de "lumină", nu poate ajunge niciodată un conducător desăvârşit, aşa cum nici puful unei păpădii nu poate sa reziste unei rafale de vânt puternic.

Pe un astfel de om nu-l poţi impulsiona, nu-l poţi motiva, iar el nu se poate însănătoşi miraculos. Un astfel de om nu poate fi adormit şi îndată ce se află în tranşă, în somnul său hipnotic, cu ochii închişi, el să-şi ghicească singur boala şi tot din somn să ordone medicamentul potrivit.

Nu există medicament pentru cel ce, trupeşte şi sufleteşte, nu a fost menit să ajungă conducător. Pentru a fi conducător, trebuie să ai atât capacităţi fizice, cât şi înclinaţii native. Pentru acela căruia îi lipsesc acestea două, nu-i mai rămâne decât să-şi spună o rugăciune sau să meargă pe alt drum decât acela al leadershipului.

Concluzie: Vechiul proverb, „omul potrivit la locul potrivit” este valabil şi în zilele noastre. Un lider trebuie să aibă forţa fizică şi psihică necesară pentru a-şi îndeplini menirea. Desigur, unii parcă s-au născut lideri, parcă sunt scrise în codul lor genetic abilităţile de lider, dar pentru cei mai mulţi aceste abilităţi sunt rodul unor munci neobosite. A promova însă un om nepotrivit în funcţia de lider este o mare greşeală ce va sfârşi printr-un mare eşec.

Tu îţi clădeşti viitorul pe o himeră? Te bazezi întotdeauna pe cineva să-ţi facă povara conducerii mai uşoară? Te foloseşti întotdeauna de resursele altora pentru a rezolva problemele a căror responsabilitate îţi revine ţie?

Nu cumva îţi fundamentezi dorinţele pe nişte convingeri eronate?

Evaluează-ţi bine calităţile şi limitele înainte să-ţi ridici leadershipul pe nişte false piedestaluri. Nu uita că nu se poate face nimic durabil pe o structură fragilă.

 

Nota: Gerald Messadie - Măştile lui Tutankhamon, Editura Nemira, 2009.