Stăpânul lumii

On Mai 15, 2010, in Leadership de vârf, by Neculai Fantanaru

Acceptă gândirea realistă astfel încât să poţi vedea consecinţele acţiunilor tale.

Pentru un om care urmăreşte mereu, cu perseverenţă, ceea ce îl pasionează cu adevărat, acest lucru înseamnă totul. Dar când pasiunea lui cea mai mare, care nu-i dă pace, pe care zi de zi, clipă de clipă şi-o întreţine singur printr-un entuziasm debordant şi printr-o dăruire totală, este să fie stăpân peste tot pământul şi peste toţi oamenii, atunci nimeni şi nimic nu-i poate sta în cale, în afară de orgoliul său nemăsurat care îl poate duce chiar la pieire.

Mai presus de puterile omeneşti

Fenomenele de pe Great-Eyry, un punct inaccesibil din şirul Munţilor Albaştri pe care alpiniştii îl neglijaseră mereu, provocaseră neliniştea întregii lumi. Era oare Great-Eyry craterul unui vulcan născut din măruntaiele lanţului muntos? Căci cutremurele se înteţiseră iar pe crestele munţilor se zăreau uneori flăcări. Inspectorul de poliţie John Strock, căruia de multe ori i se încredinţaseră misiuni dificile, primi însărcinarea de la şefii lui să înceapă o anchetă. Lansându-se de unul singur într-o aventură neverosimilă, el reuşeşte să descopere în cele din urma enigma de nepătruns.

Great-Eyry era de fapt bârlogul de piatră al unei păsări uriaşe şi puternice, mai exact al unei maşini zburătoare în forma de vultur, Épouvante, construită de un extraordinar inventator, Robur. Acesta descoperise o cale de comunicare subterană cu exteriorul care îi îngăduia să părăsească Great-Eyry, lăsându-şi acolo aparatul misterios, aparat care putea să atingă o viteză uimitoare atât pe uscat cât şi pe apă, fiind deci şi avion, şi vapor şi automobil.

Însă Robur, inventatorul îndrăzneţ care se găsea de ceva vreme în atenţia întregii lumi, pe al cărui nemaipomenitul aparat de zbor se oferiseră sume colosale de bani, în loc să-şi pună în valoare invenţia ca orice alt inventator, s-a proclamat „Stăpânul Lumii”. Nu se temea să se lupte cu toată omenirea. El împotriva tuturor. Oricând se putea folosi de aparatul său deosebit de performant pentru a se descotorosi de orice duşmani sau pentru a vătăma pe oricine. Nimeni nu-l putea prinde, nimeni nu-l putea găsi, nimeni nu se putea atinge de el. Dar el îi putea veni de hac oricui, oriunde, oricând.

Cine îl poate opri pe un astfel de om?

Însă un geniu nu poate fi învins decât de un singur obstacol. Numai o singură forţă l-a putut învinge, în final, pe Robur Cuceritorul, cel animat de sentimente ostile faţă de omenire, cel înzestrat cu o minte creatoare uimitoare, a cărui încredere neţărmurită în geniul său îi dădea o siguranţă totală: imensul său orgoliu. El s-a putut ridica deasupra tuturor oamenilor, dar nu şi-a putut ţine în frâu impulsurile şi atitudinea lui de superioritate. În final, aparatul în care se afla „nebunul de inventator”, fu lovit de un fulger şi făcut bucăţi, atunci când din vanitate a încercat să zboare în timpul unei furtuni.

Din cauza gândirii lui patologice (excesive şi nerealiste) nu a putut vedea consecinţele acţiunilor tale.

Un stăpânitor nu se teme decât de un singur lucru: să nu-i ia altcineva locul

Dar oare de ce se teme un Stăpân al Lumii, un lider absolut? De orgoliul său nemăsurat? Bineînţeles că nu. Un astfel de om poate fi atenţionat de nenumărate ori de capcanele pe care i le poate întinde propria sa atitudine şi gândire egoistă, el niciodată sau prea puţin va lua în seama atenţionările primite. Căci, fără nicio îndoială, un stăpânitor nu se teme decât de un singur lucru: să nu-i ia altcineva locul. Doar atât. Asta e cea mai mare temere a sa. El va râvni mereu la locul întâi, la perfecţiune, la „coroană”, va dori întotdeauna să domnească peste toţi şi peste toate, şi îşi va urmări interesele cu o încăpăţânare de nestrămutat. Iar cine va dori să-i intre în graţii cu siguranţă va fi pus la încercare, fiindu-i ridicate în cale numeroase piedici, iar dacă nu se va ridica la înălţimea aşteptărilor LUI, ori la prima dovada de neascultare, va fi pedepsit aspru.

Şi mai cred cu tărie că dacă ar exista un Stăpân al Lumii, ar avea, la fel ca Robur, o inimă de bronz. Neavând decât un singur obiectiv – acela de a stăpâni, el nu se va lăsa niciodată înduplecat, nu va fi niciodată înspăimântat de nimeni şi de nimic, nu face niciodată un pas înapoi în lupta pentru „titlu”, pe care odată câştigat va dori mereu să şi-l păstreze. Cu dublul său instinct, de luptător şi de conducător, fiind şi judecător şi legiuitor în acelaşi timp, va căuta să-şi impună mereu supremaţia, tăind şi spânzurând după bunul lui plac, ţesând mereu intrigi complicate împotriva acelora care vor să se ridice la rangul său, acela de Stăpân al Lumii.

Dar oricât de puternic ar fi, un Stăpân al Lumii va avea tot timpul un duşman teribil, nevăzut, care-l va vâna mereu cu insistenţă încercând să-l determine să facă o greşeală fatală: propriul său orgoliu.

Concluzie: Orice reuşită, orice laudă, îţi gâdilă în mod plăcut orgoliul. Dar acest orgoliu trebuie cu grijă ţinut în frâu căci el îţi poate aduce necazuri şi poate determina chiar pieirea ta. Un orgoliul hipertrofiat îţi poate crea o imagine falsă asupra propriilor activităţi. De aceea e important să fii corect cu tine însuţi, să-ţi autoevaluezi corect propriile forte şi în nici intr-un caz să nu te gândeşti că eşti sau poţi deveni „Stăpânul Lumii”, că deţii adevărul absolut sau cheia marilor mistere.

Acceptă gândirea realistă astfel încât să poţi vedea consecinţele acţiunilor tale.

 

Nota: Jules Verne - Stapanul Lumii, Editura Corint, 2001.