Trei temeri, trei bucurii

On Septembrie 03, 2010, in Leadership plus, by Neculai Fantanaru

Ridică-te deasupra propriilor tale slăbiciuni, fără să afectezi esenţa bine conturată a leadershipului tău.

Lordul Glenarvan împreună cu micul său echipaj din care făceau parte şi Mary si Robert Grant, s-au avântat în necunoscut cu gândul de a da de urma căpitanului Grant. Luni de zile au străbătut mări şi oceane, fără niciun rezultat. Ajungând pe ţărmurile Australiei, s-au împotmolit de-a binelea în căutări, mai ales că vasul lor, Duncan, fusese avariat. Se simţeau ca nişte excursionişti părăsiţi de călăuză pe o insulă pustie.

Cu totul întâmplător, în căutările lor pe insulă l-au descoperit pe scoţianul Ayron, unul dintre naufragiaţii de pe vasul Britannia, al cărui căpitan era Harry Grant. Lordul Glenarvan, care era iniţiatorul expediţiei de căutare, şi totodată conducătorul întregului echipaj, conştient că drumurile li s-au înfundat şi că în acel moment erudiţia lui era zadarnică, a făcut apel la părerea lui Ayron, cerându-i sfatul, şi rugându-l să-i conducă prin pădurile provinciei Victoria până la coasta orientală. Ayron a acceptat:

“Vă mulţumesc, milord, pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o şi nădăjduiesc să fiu demn de ea. Cunosc întrucâtva această ţară, şi vă voi fi de folos”.

Când se schimbă muzica, se schimbă şi dansul

Nimic nu este mai de invidiat decât destinul acelor eroi care au realizat lucruri mari. Dar important e cel care i-a condus spre reuşită. Ayron, care s-a impus încă de la început printr-o personalitate bine conturată, a devenit singura garanţie pentru salvarea lui Harry Grant. Prezenţa lui a fost o forţă de neînvins. Energia morală şi fizica a micului echipaj condus de Lordul Glenarvan, ajunsă la intensitate maximă, ar fi cedat dacă n-ar fi apărut în peisaj salvatorul lor care le-a prevăzut o viitoare îndeplinire a scopurilor propuse, strecurând astfel speranţa în sufletul lor.

Principala provocare căreia trebuie să-i facă faţă liderul o constituie rezultatele dezamăgitoare. Aruncaţi pe ţărmurile Australiei, Lordul Glenarvan, pe ale cărui cunoştinţe de ghid s-a sprijinit întreg echipajul în fiecare clipă a călătoriei, ajunsese în momentul în care nu mai avea nicio putere. Era momentul când, pentru prima data forţele îl părăsiseră şi nu mai avea aceeaşi încredere în sine. Pentru prima oară a împărtăşit echipajului temerile sale. Căci vasul lor Duncan era avariat, iar ei nu aveau nicio harta pe care să se bazeze pe pământul australian. Pe lângă asta, nu înaintaseră deloc în căutările lor pentru găsirea căpitanului Grant.

Un dram de înţelepciune

În viaţa fiecărui conducător vine o vreme când totul pare că se prăbuşeşte. Înţelepciunea îl îndeamnă atunci să lase locul altuia ce va fi mai de folos decât el.

În acel moment de cumpănă Lordului Glenarvan i-a fost testată înţelepciunea, nu curajul, şi nici spiritul de iniţiativă. Întâlnindu-l pe Ayron, el i-a cedat acestuia locul său, poziţia de conducător, căci nu se mai simţea în stare să-şi atingă scopul. Ar fi fost o decizie greşită dacă s-ar fi încăpăţânat să continue expediţia de căutare fără să ştie încotro s-o apuce.

Nu poţi să progresezi stând pe loc. Uneori trebuie să renunţi la poziţia de lider şi să transferi toate drepturile conferite de această funcţie altcuiva pentru a păşi spre un viitor încrezător, pentru a evolua. Toate formulele calculului probabilităţilor nu ar fi dat echipajului decât puţine şanse de reuşită cu Lordul Glenarvan în frunte, oricât de autodidact era. Toata ştiinţa lui nu ar fi putut să dea vreun rezultat comparativ cu priceperea scoţianului Ayron, care cunoştea teritoriul şi ştia aproape cu certitudine unde se afla căpitanul.

Trei temeri, trei bucurii

După părerea mea un lider se teme de trei lucruri: să-şi piardă puterea de influenţă din cauza rezultatelor lui dezamăgitoare (ceea ce înseamnă să fie demis din poziţia pe care o are), să-şi exprime sentimentele în mod deschis, şi să-şi facă duşmani.

Lordul Glenarvan a dat dovadă de o mare maturitate în gândire şi de o capacitate de înţelegere ridicată cedându-i poziţia de lider scoţianului. El a înţeles că echipajul său nu avea sorţi de izbândă cu el în frunte. Astfel, s-a ridicat deasupra propriilor sale slăbiciuni, fără să afecteze esenţa bine conturată a leadershipului său.

Nu poţi să-i reţii, să-i legeni, să-i îndrumi pe oameni cu făgăduinţe zadarnice. Nu poţi să-i conduci trăind cu regretul că nu ştii care e direcţia bună pe care trebuie s-o urmezi.

A fost însă o mare bucurie pentru lordul Glenarvan şi pentru echipajul său să stea în preajma celui care, dedicându-se cu totul unei misiuni primejdioase, o putea duce la îndeplinire. A fost o mare bucurie pentru el să poată comunica cu Ayron în mod liber, fără să existe niciun conflict de interese. A fost o mare bucurie să scape de povara ruşinii şi chiar a conştiinţei că nu a fost capabil să-şi atingă scopul.

Concluzie: Ca orice om care are un nivel de influenţă superior, liderul are temerile şi bucuriile sale ce apar fie în situaţii critice când i se pare că nu mai sunt mijloace de ieşire din impas, fie în situaţiile de reuşită care bucură pe toată lumea. Aidoma unui soare care răsare şi apoi apune, liderul trebuie să ştie când şi cum să predea ştafeta pentru ca scopurile iniţiale să fie realizate.

Atunci când cele trei temeri devin reale, şi mai ales atunci când se iveşte un alt om mai competent decât tine, trebuie să recunoşti şi să-i cedezi locul, indiferent cât de dureros ar fi acest lucru. Fii bucuros că există totuşi cineva capabil să duca la îndeplinire ceea ce ai început tu.

Ridică-te deasupra propriilor tale slăbiciuni, fără să afectezi esenţa bine conturată a leadershipului tău.

 

Nota: Jules Verne - Copiii capitanului Grant, Editura Herra, 2003.