Tremurul sufletului

On Aprilie 19, 2010, in Leadership de succes, by Neculai Fantanaru

Pune-ţi la încercare putinţa de a te raporta mai mult la oameni, reglând sensul leadershipului tău după natura ta sufletească.

Ascensiunea trebuia să se realizeze sub conducerea unei călăuze obişnuite cu pericolele muntelui şi cu lucrul în echipă. Montgomery Wick era singurul în stare să ducă la capăt această misiune de salvare plină de responsabilitate, o misiune extrem de periculoasă a cărei îndeplinire, ce merita încurajată şi susţinută, depindea nu numai de voinţa celor şase alpinişti, ci şi de noroc. Nu era prima oara când lui Montgomery Wick, acest bărbat înalt, viguros, îndrăzneţ, de o sănătate ce ar fi putut sfida toţi medicii, i se încredinţa o astfel de misiune dificilă, însă de data aceasta mulţi se îndoiau de reuşita ei. Şi asta deoarece fiecare dintre membrii grupului trebuia să urce muntele cu o anumită cantitate de nitroglicerină în spinare, ce putea exploda în orice moment.

Ai urmărit filmul „Vertical Limit (2000)”? Montgomery Wick reuşeşte să ajungă împreună cu restul echipei sale la caverna, acoperită de avalanşă, în care se aflau supravieţuitorii, cei pe care îi căutaseră cu atâta însufleţire. Dar aici are loc o scenă plină de dramatism, plină de emoţii, plină de suflet.

Când sufletul unui om se ridică şi zboară pentru a salva alte suflete

Chiar atunci când încercau să-i ridice cu ajutorul unei frânghii pe cei doi supravieţuitori, o bucată de gheţar s-a desprins din peretele grotei şi, pentru că erau prinşi de aceeaşi frânghie, toţii patru au căzut în adâncul grotei. Frânghia de care erau legaţi îi putea susţine pe toţi patru, dar pioleţii nu mai rezistau şi mai aveau puţin până să sară din locaşurile în care erau bătuţi. Părea că nimic nu-i mai putea salva. Dintr-o clipă în alta se putea întâmpla tragedia. Dorinţa de viaţă era puternică, dar sufletele le erau cuprinse de o spaimă de moarte. Panica se dezlănţui de-a binelea şi nimic nu mai putea să o oprească. Toţi patru, pradă unei nelinişti îngrozitoare, cu sufletele îndurerate, cuprinse de o deznădejde crâncenă, îşi aşteptau cu înspăimântare sfârşitul.

Caracterele tari se văd numai în momentele grele, numai atunci când se confruntă cu acele realităţi sensibile, nedorite, numai atunci când, găsindu-se faţă în faţă cu primejdia, sunt nevoite să facă anumite compromisuri, anumite alegeri dictate atât de raţiune cât şi de suflet.

Montgomery Wick, liderul echipei, însufleţit mai mult de un singur simţământ - dragostea pentru soţia sa care murise pe munte şi pe care abia acum, în această misiune o găsise îngheţată, cugetă o clipă, apoi cu o ultimă sforţare, cu o ultimă dorinţă de viaţă, îşi scoate briceagul. Închide ochii preţ de câteva secunde, spune în gând o ultimă scurtă rugăciune - rugăciunea unui muribund, apoi îi redeschide, şi, ca un servitor credincios care îşi dă viaţa pentru stăpânul său, dobândind astfel fericirea supremă, taie frânghia salvându-i pe Peter şi Annie, care se aflau deasupra lui pe frânghie. Dar din nefericire – sau poate ca o pedeapsă dumnezeiască, Elliot Vaughn, cel de-al doilea supravieţuitor, care era de fapt şi responsabil pentru moartea soţiei lui, se prăbuşeşte împreună cu el în hăul adânc al grotei.

Liderii cei mai buni conduc nu numai cu mintea, ci şi cu sufletul

A te afla în fruntea oamenilor poate fi atât o binecuvântare, cât şi un blestem. Pe de o parte, ca lider, exercitând o mare influenţă asupra oamenilor, îi poţi stăpâni şi controla, bazându-te astfel pe sprijinul lor şi pe dăruirea lor totală. Adică te poţi bucura de poziţia pe care o ai, te poţi bucura de faptul că ai în jurul tău o echipă de oameni devotaţi, dispuşi să facă multe eforturi numai pentru a te putea ajuta să-ţi atingi scopurile propuse mult mai uşor. Pe de altă parte, dacă tu şi echipa ta sunteţi puşi în situaţii limită, ei bine, în acest caz tu trebuie să fii acela cu o voinţă puternică care să se bată pentru fiecare suflet din echipă.

Poţi oare bănui ce are să-ţi rezerve viitorul? Îţi pui la încercare putinţa de a te dărui celorlalţi atunci când urci pe pante abrupte? Sau eşti genul acela care preia o însărcinare şi o părăseşte când se apropie momentul culminant al misiunii? Ai putea îndura simţămintele care îi covârşesc pe oameni în situaţiile limită? Întorci spatele naturii tale sufleteşti atunci când ei dau de greu?

Dacă eşti liderul unui grup montan este de datoria ta să te asiguri de reuşita misiunii ce ţi-a fost încredinţată, chiar dacă te vei izbi de dificultăţi aparent imposibil de depăşit. Asigură-i pe oameni că nu îi ameninţă nicio primejdie, sau, în caz contrar, pune-i în gardă şi acţionează în comun acord cu ei.

Tremurul sufletului este acea vibraţie interioară, acel sentiment de responsabilitate faţă de oamenii din echipă, pe care un lider trebuie să-l aibă în orice situaţie, dar mai ales în situaţiile critice. Susţinerea morală poate avea efecte benefice, iar sacrificiul suprem poate salva sufletele uneori, dar alteori este inutil.

Oare câţi lideri au acest sentiment de responsabilitate faţă de cei din echipă? Puţini! Aceştia sunt însă acei lideri care nu au uitat, mai întâi de toate, că sunt oameni.

Pune-ţi la încercare putinţa de a te raporta mai mult la oameni, reglând sensul leadershipului tău după natura ta sufletească.