Vrăjitorul (I)

On August 16, 2010, in Leadership magic, by Neculai Fantanaru

În ziua când te vei simţi în stare să-ţi subordonezi cât mai mulţi oameni, în ziua aceea vei deveni un vrăjitor.

Edmond Dantes cântări cu multă grijă însemnătatea evadării sale neaşteptate din castelul d'If. Iar faptul că i se oferise faimoasa avere a lui Spada îl convinsese de avantajul ce-l deţinea în favoarea sa. Voia să se răzbune, iar ca răzbunarea lui să fie deplină trebuia să pună în mişcare un întreg angrenaj, dar fără să lase nicio urmă, niciun dubiu, niciun semn, doar un adânc aer de mister, un aer rece şi plin de îndoială.

V de la Vendetta

Gândul răzbunării i se conturase în minte ca o imagine vie a unui joc magic, primejdios, încâlcit, un joc de intrigi şi trădări, care reflecta în mod direct, ca o oglindă, propriul său caracter mult schimbat de vitregiile vieţii. Mintea îi era năpădită mereu de acest gând necurmat şi stăruitor – răzbunarea.

Dar ca să atingă coarda dureros de sensibilă a duşmanilor săi – aceia care au conspirat împotriva lui şi l-au trimis la închisoare pe nedrept – şi să-i pedepsească, trebuia mai întâi să-i înspăimânte, să le deformeze realitatea tulburându-le minţile prin năluciri şi apariţii înfricoşătoare, prin glasuri fără înţeles, prin priviri pătrunzătoare, printr-un lung şir de suspiciuni şi răsturnări de situaţie – totul printr-o prefăcătorie ieşită din comun.

Regatele regilor sunt mărginite fie de munţi, fie de râuri, fie de schimbări ale moravurilor, fie de schimbări ale limbii vorbite, dar regatul unui vrăjitor e mare cât lumea, nu e îngrădit de absolut nimic, doar de propria-i conştiinţă.

Edmond Dantes se preschimbă dintr-o dată într-un vrăjitor cu puteri depline – Contele de Monte Cristo, care, manipulând “globul său de cristal” putea să identifice cu o precizie nemaipomenită toate mişcările duşmanilor săi.

Şi era atât de iscusit în a-şi înţelege duşmanii, încât, aruncând în inimile lor acea teamă groaznică, de moarte, putea simţi bătăile inimii lor, respiraţia fiecăruia, tremurul de emoţie şi spaimă. Numai el era în stare să desluşească ce se petrecea cu adevărat în adâncul fiinţei lor, căci numai el s-a putut strecura ca o umbră abia perceptibilă în viaţa fiecăruia dintre ei.

Numai un vrăjitor poate înfăptui ceea ce nimeni nu poate înfăptui

Dar, ca un adevărat vrăjitor, Contele de Monte Cristo s-a condus în acţiunile sale după un vechi secret al magiei: „Nimic nu trebuie să fie ceea ce este, ci ceea ce nu este. Şi, contradictoriu, ceea ce este, trebuie să fie ceea ce nu ar putea fi.”

Vrăjitorul avea un fel aparte de a-şi etala puterile, cu o subtilitate şi o gradare a emoţiei greu de atins de orice actor, cu un joc de scenă nemaipomenit care făcea ca iluziile sale să pară adevărate. Totul depindea de imaginaţia lui şi de neatenţia duşmanilor săi, dar şi de delicateţea cu care îşi alegea şi aplica scenariile. Uneori depindea de căldura vocii sale, de seninul privirii, de cuvintele pline de duh care te făceau să i te încredinţezi complet şi să i te supui.

Când apărea vrăjitorul ori era noapte, ori îţi dădea el senzaţia de întuneric total, era terifiant, umbrit de propriul său mister, de propria sa identitate neştiută de nimeni, iar jocul de scenă pe care-l făcea era plin de suspans, cutremurător. Chiar dacă era ziuă, noaptea părea că se înfăşoară în jurul duşmanilor săi, care se simţeau ca prinşi în vârtejul unei cascade: puteau să-şi spargă capul în cădere, sau să scape nevătămaţi.

Calm şi neclintit, vrăjitorul prezenta o privelişte înfricoşătoare pentru toţi aceia care au fost însemnaţi cu roşu în calendarul său, calendarul judecăţii, el fiind prototipul cel mai pur al judecătorului corect şi aspru.

Tu ai capacitatea să vezi limpede în toate, ca într-un glob de cristal?

Ciudată şi nepătrunsă e voinţa celui convins că puterile sale sunt nebănuite şi nelimitate. Contele de Monte Cristo a dat dovadă de un leadership autentic, solid, prin dibăcia şi răbdarea cu care şi-a construit strategiile şi le-a transformat în realitate. În inefabilul său joc totul a depins de voinţa sa, lăsând deseori senzaţia că este un vrăjitor, cu puteri nelimitate, pe care nu-l ţintuieşte şi nu-l opreşte nimeni, nicio mustrare de cuget dintre cele care îi opresc pe puternici şi nicio piedică dintre cele ce-i ţintuiesc locului pe cei slabi.

Unul din punctele forte ale unui lider este capacitatea de a adânci toate lucrurile şi de a vedea limpede în toate, ca într-un glob de cristal. Contele de Monte Cristo a reuşit să-şi deruteze duşmanii, înspăimântându-i adeseori, pentru că a fost întotdeauna cu o secundă înaintea lor. O măsurătoare greşită, o singură prevedere eronată, l-ar fi putut face să dea greş. Dar nu i-a fost dat lui să greşească, nu omului, sau mai bine zis vrăjitorului care are puterea să-şi însuşească cugetările celorlalţi oameni, desluşind cu o tainică privire calitatea sufletelor lor – nu lui, a cărui minte deosebeşte bine înţelesurile gândurilor tuturor, tâlcuind orice mişcare nevăzută.

Concluzie: Un vrăjitor, dacă ar exista în realitate, ar putea avea lumea la picioare. Dar un lider nu dispune de “puterile” şi “instrumentele” unui vrăjitor. El poate însă să aibă lumea la picioarele sale folosindu-se de analiză, sinteză, persuasiune, inducţie psihologică pozitivă, etc., dar niciodată la baza acţiunilor sale nu trebuie să stea gândurile de răzbunare, după cum nu trebuie să se considere niciodată un judecător suprem, imbatabil. Liderul trebuie să ştie cum să conlucreze cu oamenii şi, mai ales, trebuie să fie călăuzit de adevăr şi de realitate.

 

Note: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.