Vrăjitorul (VI)

On Septembrie 06, 2010, in Leadership magic, by Neculai Fantanaru

Transformă-te într-un fin observator al manifestărilor şi al trăirilor omeneşti pentru ca impactul tău cu excelenţa în leadership să fie maxim.

Contele privea cu atenţie prin mulţimea ce asista la înmormântarea Valentinei. Reuşise cu o dibăcie numai de el ştiută, demnă numai de un magician cu puteri ascunse, nebănuite, să facă în aşa fel încât toată lumea să creadă că fata murise cu adevărat. Crease cu o nemaipomenită măiestrie această “iluzie”. Numai el ştia că, de fapt, fata trăia.

Continuă să privească în jur. Neliniştea îl măcina tot mai tare, căci iubitul Valentinei, Maximilien, care nutrea o dragoste adevărată faţă de ea, se strecură afară din mulţime şi se făcu nevăzut. Contele, care citise dinainte ce se petrecea în adâncul inimii tânărului, părăsi la rândul său mulţimea, pentru a da de urma lui.

Ultima luptă cu durerea

Contele merse acasă la Maximilien, şi, tocmai când acesta, cuprins de o amărăciune fără margini, era pe punctul de a-şi curma viaţa, el îşi făcu apariţia fulgerător în odaia lui, oprindu-l de la un asemenea gest necugetat.

- Prietene, făcu contele cu un glas nespuse de blând, nu lua hotărâri pripite.

Maximilien:

- Cine m-ar putea împiedica? Căci toate nădejdile îmi sunt zdrobite, inima mi-e frântă, viaţa mi s-a stins, în jurul meu nu-i decât doliu şi dezgust; pământul s-a schimbat în cenuşă; orice glas omenesc mă sfâşie. Mai bine mor, căci altfel mi-aş pierde minţile, aş înnebuni… Dumneavoastră, care spuneaţi că aveţi toate mijloacele puse la îndemână de inteligenţă, toate puterile materiei, dumneavoastră care jucaţi sau mai bine zis care vă faceţi că jucaţi rolul Ursitei, n-aţi avut nici măcar puterea să-i daţi o contraotravă unei tinere otrăvite. Pretinsul meu binefăcător, salvator al tuturor, fiţi mulţumit, o să vă vedeţi prietenul murind. Apoi, cu râsul nebuniei pe buze, se repezi pentru a doua oară la pistoale.

Înfăţişarea divină a unui vrăjitor

Un vrăjitor care are puteri supranaturale, are şi drepturi depline asupra vieţii şi morţii. În mâinile lui stau destinele celor ce-l înconjoară.

O văpaie arzătoare îi izbucni din gâtlej în ochii contelui. Simţind cum i se topeşte inima în piept, hotărî pentru prima dată să-şi dea la o parte masca de fier, rece, neclintită, de neatins, pe care o afişa mereu din prudenţă, pentru ca nimeni să nu-i poată descoperi adevărata identitate, pentru ca nimeni să nu-i ghicească şi zădărnicească planurile de răzbunare. Se transfigură sublim într-o fiinţă divină.

- Ascultă, prietene – căci pot să-ţi spun aşa, fiindcă, fără să ştii, îmi eşti prieten de unsprezece ani. Dumnezeu mi-e martor că aş fi vrut să ascund toată viaţa taina din fundul inimii mele. Dar, acum, îmi dau seama că nu pot. Vezi tu, eu sunt acela care a salvat viaţa tatălui tău, într-o zi când voia să-şi ia viaţa, aşa cum tu vrei să ţi-o iei astăzi; eu sunt omul care a trimis punga surioarei tale şi Faraonul tatălui tău; eu sunt Edmond Dantes care, când erai copil, te jucai pe genunchii mei, şi pe care l-aţi crezut cu toţii mort.

Dintr-o dată firea minunată a lui Maximilien îşi reveni pe neaşteptate şi pe deplin.

- Trăieşte Maximilien! Nădăjduieşte. Nu-ţi pune capăt vieţii, căci va veni o zi când vei fi fericit şi vei binecuvânta viaţa. Te rog să ai încredere în mine. Îţi făgăduiesc, îţi jur, că dacă peste o lună de zile nu vei fi cea mai fericită fiinţă din lume, te voi aşeza eu însumi în faţa pistoalelor încărcate şi a unei cupe cea mai sigură otravă. Dar făgăduieşte-mi, în schimb, să aştepţi până atunci şi să trăieşti.

Dă-ţi măştile de bronz la o parte

Lasă-ţi măştile la o parte şi arată-ţi adevărata identitate pentru ca oamenii să ştie ce se ascunde cu adevărat în inima ta. Căci nu poţi scăpa de ceea ce numim, cu un termen foarte nesigur, “conştiinţă”, în cazul în care, din pricina măştilor tale, cei din jur voi avea de suferit. Ca lider, datoria ta este să menţii entuziasmul şi speranţa în oameni cât şi optimismul atât de necesar în tot ceea ce fac, în toate demersurile pe care doresc a le întreprinde.

Pentru aceasta, trebuie să fii capabil, ca şi Contele de Monte Cristo, care i-a salvat de la moarte şi pe Maximilien şi pe iubita lui Valentine redându-le fericirea, să-ţi iei în primire rolul de binefăcător.

Însă trebuie să fii înzestrat cu acea minte pătrunzătoare ca a contelui, capabilă să cerceteze totul cu de-a-mănuntul. Să intuieşti când oameni par a fi lipsiţi de orice perspectivă şi nu mai au puterea să creadă în ei înşişi, şi să le umpli acea goliciune lăuntrică ce se repercutează asupra muncii lor, asupra spiritului lor creativ, întreprinzător, asupra propriei lor voinţe, transformându-i în făpturi fără apărare.

Liderul vede în sufletul oamenilor, ca într-o oglindă, tot ce se întâmplă cu ei

Ca lider trebuie să înveţi un fel cu totul special de a privi lucrurile, şi anume să nu observi doar comportamentul specific al oamenilor, ci să diseci cu atenţie trăirile lor, înainte de toate. Poţi recunoaşte totul într-un om după felul cum se comportă, cum aşteaptă, cum ezită, prin gesturile, prin afirmaţiile sale. Să-l priveşti cu atenţie pe om, poate o oră întreagă, poate o zi întreagă, să priveşti mimica sa, ochii dacă-i scânteiază, dacă nu şi-a pierdut entuziasmul şi siguranţa de sine, şi în sfârşit, dacă e purtat de sentimentul triumfului.

Sarcina ta ca lider nu e să le prelungeşti suferinţele oamenilor, ci, cu bucuria pe care o arată un tată pentru fiecare membru al familiei sale, să-i ajuţi să-şi adune toate puterile şi să facă un pas înainte spre viitor. Nu uita că prin poziţia ta, şi având toate mijloacele puse la dispoziţie de inteligenţă, ai puterea să înfăptuieşti minuni.

Concluzie: Ca lider trebuie să fii un fin observator al manifestărilor şi chiar al trăirilor omeneşti şi să sesizezi modificările care fac ca fiinţa lor să stagneze; să fii capabil să aduci măcar un pic de seninătate în sufletul oamenilor în vremuri de restrişte prezentând lucrurile într-o formă optimistă dar fără să fii un... vânzător de iluzii.

 

Note: Alexandre Dumas - Contele de Monte Cristo, Editura Tineretului, 1957.