What Is Love (II)

Învaţă să îţi recunoşti individualitatea și să ţi-o apreciezi la adevărata ta valoare în felul în care artistul se raportează la acel ideal de frumuseţe din sfera muzicii încununat cu succes in the feel of a moment without no end.

Mi se pare puțin deplasată manifestarea acestei voinţe personale de a învinge o rezistenţă incertă, de a intui ce trebuie trecut cu vederea și de a urma alegerea unei forţe de contrast între aparenţă și esenţă. Dar trebuie remarcată această tendinţă de expansiune spre cele încă nevăzute, dar nădăjduite, dacă vrem să înțelegem atât modalitatea de ascultare a „strigătului” creaţiei, ca sublim al unei privelişti de pe vârf de munte, cât și pe artistul maturităţii depline în arta cântului, aflat într-o perpetuă mişcare de revoltă faţă de kitsch-ul vulgar.

Ultima dintre coincidenţele care mă urmăresc în procesul de extindere a mijloacelor de expresie este apropierea de acea stare a minţii în care pot să experimentez creativitatea intensă însoţită de euforie, suspendarea noţiunii timpului şi implicarea profundă, până la identificare cu activitatea pe care o fac. Cineva numea acest fenomen "starea de flux".

Credeam că marile talente, dincolo de sublimul unei demonstraţii a virtuţii de a înţelege şi a practica estetica unui anumit stil, estetica unui anumit timp „atunci” şi a unui anumit loc într-un spaţiu de gândire dedus din perspectiva năzuinţei de a onora un destin, îşi întemeiază arta exclusiv pe ideea de frumos.

Sau, mai bine zis, frumosul constând din armonia suavă între rimă şi ritm, o contopire a cuvântului cu nota, constituie conţinutul artei acestor artişti niciodată dezlipiţi de mirajul iubirii periculoase pentru care ar risca tot: "I give you my love, but you don't care ! "

Există oameni şi întâmplări pe care involuntar le uiţi, tot aşa cum artistul îşi uită ego-ul, narcisismul, şi decide să cerceteze ceea ce se află dincolo de fenomenul complexităţii pe care îl implică abordarea unei diversităţi de forme de creaţie. Şi bineînţeles că nimeni niciodată nu a regretat acest lucru firesc, aşa cum se regretă multe altele. Dar întotdeauna alchimistul paletei de culori rămâne fidel acelei nuanţe de toleranţă, între plăcere şi suferinţă, pe care o cere din partea intuiţiei. Acea nuanţă de violet care se găseşte rar în natură: "I want no other, no other lover".

Leadership: Atitudinea ta faţă de ceea ce ai de înfăptuit se remarcă printr-o apropiere de idealul de frumusețe care nu va fi atins niciodată?

Raţiunea de a mă apropia de Marele Creator este similară aspiraţiei abstracte spre frumos, din care se alimentează putința de a domina o lume, sentimentul apartenenţei la o formă mai înaltă de loialitate în relația cu Vocea Universală. Ajung până la recrearea întregii spiritualităţi a omenirii şi ridicarea ei pe o treaptă superioară a sublimului. Iată esenţa artei !

Chiar dacă opera mea nu atinge idealul de frumusețe sperat, ea reuşeşte în schimb ceva mult mai important: să construiască o teorie neconformă cu realitatea. De aceea ea nu trebuie să fie produsă de o aspirație abstractă spre frumos, ci de activitatea conjugată a tuturor forțelor și capacităţilor omului de a se raporta la ceea ce este superior în profunzimea ființei sale. Ce poate fi superior la mine, altceva decât ideea de infinit? „What else can I say?”

Uneori încerc să mă strecor într-un decor privat, poate reuşesc să controlez tendinţa către unitatea dintre idee şi imagine, principiu formal al oricărei tehnici. Ochii mei, la fel că ai bătrânului Rembrandt dintr-un roman al lui John Fowles, privesc etern înainte, dincolo de pânză, de la înălţimea geniului care este conștient de măreția sa, dar rămâne neputincios în faţa realităţii umane.

Pictura, sublima operă de artă, nu pare la locul ei în acel salon al secolului al XVIII-lea, dar proclamă un adevăr pe care o astfel de ambianţă are scopul de a-l înăbuşi: "I know we're one / Just me and you".

Leadershipul reprezintă trecerea artistului de la stadiul de „a percepe” la stadiul de „a înţelege” cea mai înaltă idee a artei ce are ca determinant principal transformarea unui destin într-un dialog al valorilor autentice.

Întotdeauna omul care nu crede în întâmplător, acelaşi om care merge neîncetat pe calea artei în ciuda abaterilor de la convenţiile ei uzuale, se dovedeşte însufleţit de gânduri mari şi înnoitoare, tot aşa cum Pygmalion se simţea însufleţit de o afecţiune crescândă faţă de sculptura lui. Dar când ajunge la punctul de vârf al potenţialului său, în faţa ultimei încercări de a da un contur cât mai realist artei sale, el ia aminte la cuvintele lui John Fowles:

"În cele din urmă, ce contează nu este numai priceperea, cunoaşterea, inteligenţa, norocul sau lipsa norocului, ci să ştii să alegi şi să înveţi să simţi."

Este exact acelaşi lucru pe care artistul îl pregăteşte prin intermediul artei, încercând să surprindă prin chinurile şi durerile facerii cele mai emoționante momente din viaţa sa, fără să le impună, cu ajutorul mijloacelor de expresie, întrerupte uneori de rostiri clare şi apăsate: "When we are together, I need you forever".

Leadershipul care corespunde cel mai bine artei are ca scop compunerea și promovarea dialogului dintre ”să ştii să alegi” şi ”să înveţi să simți”.

Să știi să alegi rima potrivită și să înveți să simți ritmul înainte de a compune o piesă, iată adevărata clasă a unui artist care se raportează la acel ideal de frumuseţe din sfera muzicii, încununat ulterior cu succes in the feel of a moment without no end: What Is Love.

* Notă: Haddaway - What is love